Comunitate

Eseu despre premisele, spiritul şi consecinţele Revoluţiei Române din Decembrie 1989

dr. Liviu Lazăr

La 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989, istoricul Gheorghe Firczak, participant la evenimentele din acele zile de la Deva, fost deputat în Parlamentul României, marchează evenimentul cu o nouă lucrare pe această temă. De-a lungul anilor, autorul ne-a obişnuit să marcheze momentele aniversare ale Revoluţiei Române din Decembrie 1989 printr-o serie de publicaţii menite să aducă lumină asupra evenimentelor desfăşurate în judeţul Hunedoara şi în întreaga ţară: „Hunedoara. O cronică a Revoluţiei Române din Decembrie 1989“ (2007), „Mărturii despre revoluţie. Hunedoara 1989“-DVD (Editori coordonatori: Gheorghe Firczak şi Dumitru Tâlvescu, 2007), „Memorialul Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Judeţul Hunedoara. Culegere de documente, vol I-IV“ (Ediţie îngrijită de Gheorghe Firczak şi Liviu Lazăr, 2009), „Comunism şi anticomunism în judeţul Hunedoara“ (autori Gheorghe Firczak şi Liviu Lazăr, 2014).

Ca un corolar al acestor lucrări, Gheorghe Firczak publică de această dată un Eseu despre premisele, spiritul şi consecinţele revoluţiei române din decembrie 1989. Lecturarea acestei apariţii binevenite în preajma aniversării a 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989, evidenţiază preocuparea autorului de a prezenta toate acestea în context european. Astfel, în Introducere sunt relatate pe scurt evenimentele care au dus la prăbuşirea regimurilor comuniste în ţările Europei Central Răsăritene pentru a evidenţia asemănările şi deosebirile cu ceea ce s-a întâmplat în România. Acest lucru îi permite o concluzie care nu a fost unanim acceptată în aceşti 30 de ani, referitoare la caracterul evenimentelor din decembrie 1989.
În argumentarea ideii că în 1989 în România a fost o revoluţie, autorul analizează pe scurt schimbările structurale care au avut loc după răsturnarea regimului Ceauşescu. Astfel, în plan politic „…s-a renunţat la monopolul partidului comunist, s-au adoptat principiile democraţiei concretizate prin alegeri libere, separaţia puterilor în stat, libertatea presei, a cuvântului şi a întrunirilor, promovarea drepturilor minorităţilor etnice”. În plan economic „…s-a renunţat la economia planificată, înlocuită de cea bazată pe proprietatea privată, pe liberă iniţiativă şi pe concurenţă”. În plan social s-a realizat „…promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi”, iar în plan cultural s-a eliminat orice constrângere ideologică. Aceste schimbări s-au produs şi în celelalte state foste comuniste, unde termenul de revoluţie nu a suscitat atâtea discuţii şi pasiuni ca în România. Este adevărat faptul că în cazul României se poate asocia termenul de „revoluţie neterminată” datorită faptului că neocomuniştii în frunte cu Ion Iliescu au preluat puterea şi au frânat cât au putut drumul ţării spre o democraţie deplină. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele două luni ale anului 2019 ne îndreptăţeşte speranţa că în sfârşit, revoluţia începută în decembrie 1989 se va fi încheiat prin voinţa poporului suveran exprimată prin vot.
În capitolul următor, „Premisele revoluţiei române din decembrie 1989“, autorul acreditează ideea că acestea trebuie căutate în însăşi esenţa regimului comunist instaurat prin forţă la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi împotriva voinţei poporului. În acest capitol autorul prezintă evenimentele şi figurile de tristă amintire care au acţionat pentru instaurarea şi consolidarea regimului comunist din România. Printre aceste personaje, o singură figură luminoasă este evocată, cea a Regelui Mihai I, care s-a opus cu toate forţele tăvălugului comunist, fiind obligat în cele din urmă să abdice.
Spiritul şi coordonatele revoluţiei române din decembrie 1989, capitolul următor, prezintă un scurt istoric al opoziţiei poporului român faţă de regimul comunist. Pe lângă elementele îndeobşte cunoscute, sunt prezentate curajul şi spiritul de sacrificiu ale unor eroi anticomunişti mai puţin mediatizaţi sau mai puţin prezenţi în manualele de istorie. Printre aceşti opozanţi, cartea menţionează numele lui Raul Volcinschi, profesor la Universitatea din Cluj, care a organizat mişcarea anticomunistă din 1956 în contextul revoluţiei anticomuniste din Ungaria. Arestat în mai multe rânduri, a contestat mereu prezenţa lui Ceauşescu în fruntea ţării. În perioada domiciliului forţat de la Craiova a organizat cu un grup de intelectuali şi trei tineri, o tentativă de asasinare a lui Nicolae Ceauşescu, cu ocazia unei vizite de lucru a acestuia în judeţ. Fiind descoperiţi, nu au divulgat nici sub tortură colaborarea lor cu grupul Volcinschi. Au fost arestaţi, condamnaţi însă nu politic, ci pentru furt din avutul obştesc, iniţial cu pedeapsa capitală, comutată apoi la 25 ani de detenţie. Cei trei au fost eliberaţi în timpul mandatului prezidenţial al lui Emil Constantinescu. Se pare că Ion Iliescu a refuzat să recunoască statutul lor de deţinuţi politici. Mai puţin cunoscută a fost şi gruparea Iosif Capotă-Alexandru Dejeu, care a acţionat în anii `50. Membrii activi ai Partidului Naţional ţărănesc au difuzat manifeste anticomuniste chiar la misiunile diplomatice din România. Au fost arestaţi şi condamnaţi la pedeapsa capitală. Numeroasele exemple de opozanţi anticomunişti de-a lungul întregii perioade a acestui regim au întreţinut, în concepţia autorului, spiritul de revoltă care a izbucnit în decembrie 1989 şi care a dus la înlăturarea lui Ceauşescu.
În capitolul „Consecinţele revoluţiei române din decembrie 1989“, Gheorghe Firczak evidenţiază faptul că „…revoluţia nu a luat sfârşit în ultima zi a anului 1989…”, a continuat, dar din păcate cu un şir de continuităţi şi discontinuităţi, ceea ce a făcut ca România să nu se desprindă total de comunism din cauza liderilor din eşalonul doi al PCR care au preluat puterea. Este corectă afirmaţia autorului că revoluţia a continuat „..cu paşi înainte şi, mai mulţi înapoi..”, argumentată cu multe exemple din istoria noastră postdecembristă.
Concluziile eseului evidenţiază capacitatea autorului de a sintetiza în câteva pagini locul şi rolul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 în istoria poporului român, un popor trecut prin două războaie mondiale, obligat apoi să suporte un regim comunist diabolic, care a lăsat urme adânci în mentalităţi, care din păcate continuă şi astăzi. Cu toate acestea, Revoluţia din decembrie 1989 a avut o importanţă majoră pentru români, democraţia revenind în prim plan, deşi a existat o serie de încercări de îngrădire a acesteia. În plan internaţional, România a revenit în sfera valorilor universale democratice prin aderarea la structurile euro-atlantice.
Privind în urmă cei 30 de ani scurşi de la revoluţie şi uitându-ne la evoluţia societăţii româneşti din acest an aniversar, putem spune că de-abia acum revoluţia română s-a încheiat cu adevărat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura