EvenimentFlash

Elevii nu îl mai vor pe dascălul Alin Cioară la catedră

Nicoleta Popa

Colegii Lorenei Hurdea, eleva din clasa a X-a de la Colegiul Naţional „Avram Iancu“, din Brad, care s-a spânzurat la începutul lunii ianuarie, sunt în continuare în stare de şoc. Elevii susţin că nici acum, după o lună de la producerea tragediei, nu îşi imaginează cum s-a putut întâmpla această dramă.

„Nu vine, pentru că ştie ce îl aşteaptă”

Pe uşa sălii unde elevii clasei a X-a C îşi desfăşoară activitatea didactică, stă atârnată o fundiţă de culoare neagră, iar ultima bancă, locul unde a stat Loreana, este încă liberă. Cu ochii în lacrimi, colegii ei spun că le este foarte greu şi încă nu s-au obişnuit cu lipsa ei. În acelaşi timp, pe chipurile lor se vede că îi apasă un sentiment de ranchiună faţă de cel din cauza căruia, se presupune, că Lorena s-a sinucis. Un lucru este însă cert. Ei nu mai vor ca Alin Cioară (foto) să le fie profesor. Elevii au declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că, în momentul de faţă, nu mai vor ca Alin Cioară să mai predea, cel puţin, nu la clasa lor. „Nu mai vrem să ne fie profesor, cel puţin, până nu se finalizează ancheta. Cred că şi el vrea acelaşi lucru, din moment ce nu mai vine la şcoală. Cred că îi este frică, pentru că ştie ce îl aşteaptă”, a declarat o elevă din clasa a X-a C. Adolescenţii îl consideră în continuare vinovat pe profesorul de matematică, de moartea colegei lor.

Şi-a prelungit concediul medical

După o lună în care a fost în concediu medical, dascălul trebuia să fie ieri prezent la şcoală, să le predea elevilor matematica. Acest lucru nu s-a întâmplat însă. Directorul liceului, Gavrilă Paşcu, a spus că mama dascălului a fost ieri la şcoală şi a cerut o adeverinţă pentru spitalizare. „Am înţeles că încă este în stare de şoc. Eu am discutat cu mama lui şi i-am spus să stea să îşi rezolve problemele, iar apoi să vină să fie audiat de Comisia de disciplină, şi, eventual, să îşi susţină nevinovăţia. Nu am primit până acum nici o reclamaţie din partea părinţilor elevei decedate”, a precizat Gavrilă Paşcu, directorul Colegiului Naţional „Avram Iancu” din Brad.

Anchetă finalizată până mâine

„Am dat termen directorului liceului, ca în două zile să finalizeze ancheta, astfel încât, mâine să ne prezinte concluziile. A trecut deja prea mult timp şi nu mai acceptăm nici o amânare. Deocamdată, profesorul este în concediu medical, puteam să îi suspendăm contractul de muncă pe perioada anchetei, dar nu am vrut să se întâmple acest lucru, până nu vom şti dacă are sau nu vreo vină”, a declarat Ioan Jurchelea, inspector adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara. Şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara continuă ancheta în acest caz. Profesorul de matematică este cercetat pentru determinare sau înlesnire a sinuciderii. „În prezent, facem cercetări, pentru a stabili dacă s-a comis infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii, prevăzută de articolul 179 Cod penal. Au fost audiaţi mai mulţi martori, iar atunci când vom finaliza ancheta, vom face publice concluziile”, a declarat Nicolae Paştiu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Reamintim că Hurdea Lorena a fost găsită spânzurată în 9 ianuarie, într-o pădure de la marginea municipiului Brad. Părinţii acesteia spun că dascălul de matematică este vinovat pentru moartea ei. Adolescenta de 16 ani a lăsat un bilet pe care scria „Alin vă va da toate explicaţiile”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura