<

Elevii merituoşi şi cuplurile de aur, premiaţi de conducerea comunei Hărău

15 iulie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Politica si administratie

Magdalena Şerban

Cuplurile longevive, care au marcat cinci decenii de căsnicie, dar şi elevii cu rezultate meritorii au fost premiaţi de administraţia publică din Hărău. Este un demers ce are continuitate din 2017 şi oferă conducerii locale posibilitatea de a-şi exprima aprecierea şi totodată susţinerea pentru membrii marcanţi ai comunităţii.

„De curând am oferit Premiile de Excelenţă pentru elevii cu rezultate deosebite la învăţătură. Au fost 14 la număr. Am iniţiat acest proiect la nivelul comunei noastre ca, pe lângă premierea pe care o face unitatea de învăţământ, Primăria şi Consiliul Local Hărău să adauge şi o componentă financiară şi o diplomă. Poate nu este foarte mult, dar este o recunoaştere, fiindcă vrem să le acordăm o atenţie deosebită elevilor care fac performanţă, fie pe băncile şcolii, fie în cadrul olimpiadelor ori competiţiilor sportive. De regulă, an de an le puneam la dispoziţie şi o mini-vacanţă în locuri alese de ei, dar din pricina pandemiei, acum suntem nevoiţi să ne limităm doar la formula aceasta de premiere. Am speranţa că este o perioadă dificilă, dar care e musai să treacă treptat, pentru a reveni la viaţa normală. Îi felicit pe elevii premiaţi pentru rezultatele meritorii pe care le-au obţinut în acest an şcolar şi le doresc succes în tot ceea ce fac! Felicit cadrele didactice ale Şcolii Gimnaziale Hărău şi părinţii care i-au susţinut pentru ca acest lucru să fie posibil. Îi asigur întotdeauna de sprijinul meu”, a declarat Lucian Mihael Albu Weber (foto), primarul comunei Hărău.
Pe de altă parte, nici căsniciile durabile nu au fost uitate, trei cupluri de aur ce au marcat sau urmează să celebreze jumătate de secol de căsătorie primind urări de bine şi atenţii din partea autorităţii locale.
„Chiar şi în timpurile dificile prin care trecem, am găsit soluţii pentru a sărbători dragostea şi respecta modelele de viaţă. Pentru puterea dragostei, tolerantă şi respectul reciproc de care dau dovadă, am premiat cuplurile care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie. Sunt oameni care au învăţat să se iubească dincolo de obstacole, să se completeze şi să ne fie un exemplu de urmat. Vă doresc să rămâneţi mereu la fel de neîncercaţi în faţa greutăţilor şi să depăşiţi toate neajunsurile şi de acum înainte! O viaţă trăită frumos, plină de demnitate, cu satisfacţia lucrului făcut din suflet, atrage admiraţia celor din jurul dumneavoastră şi mulţumirea de sine. Trăind aşa, veţi primi negreşit o ploaie de binecuvântări! La mulţi ani!”, le-a spus primarul din Hărău nuntaşilor de aur. Darurile au fost consistente, implicând câte o şampanie, un buchet de flori şi un plic cu bani.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Răsturnare de situaţie! Pe cine susţine fostul primar 4 X 4 la alegerile locale din toamnă? Florin Oancea: Mircia Muntean mă susţine pe mine în cursa pentru un nou mandat de primar al Devei!

După ce unul dintre candidaţii la funcţia de primar al Devei a declarat că îi va propune, dacă va câştiga...

O clipă de neatenţie, soldată cu moartea unei micuţe

O fetiţă de aproape doi anişori a fost scăpată de sub supraveghere şi a ieşit în faţa unei maşini. Fetiţa...

Haţeganul care a tâlhărit o bunică a făcut contestaţie la executare

Individul a fost condamnat la cinci ani de puşcărie, după ce a băgat o bătrână în spital. În timpul jafului,...

Închide