Actualitate

Ediţia a IV-a a Galei Excelenţei Hunedorene “Iancu de Hunedoara”. Un eveniment lăudabil, dedicat elevilor şi dascălilor din judeţ

Adriana Năstase

Vineri, la Inspectoratul Şcolar Judeţean, s-a desfăşurat cea de-a IV-ediţie a Galei Excelenţei Hunedorene Premiile şi Bursele de merit „Iancu de Hunedoara”, organizată în parteneriat cu Uni­ver­sitatea de Vest din Timişoara, sub auspiciile Marii Loji Naţionale din România, împreună cu Capitúl Neboisa Hunedoara al Ordinului Eastern Star.

Trei premii speciale şi burse
Organizatorii nu s-au lăsat descurajaţi de pan­de­mie şi au reuşit şi în acest an să premieze exce­lenţa din învăţământul nostru. La eveniment au participat, la fel ca şi în ediţiile anterioare, invitaţi speciali. Este vorba de conf. univ. dr. Mădălin Bunoiu, prorector al Universităţii de Vest din Timi­şoara, prof. univ. dr. Flavia Barna, prorector al Uni­versităţii de Vest din Timişoara, lect. dr. Romaniţa Ju­manca, directorul Departamentului pentru Re­laţia cu mediul preuniversitar din cadrul Uni­versităţii de Vest din Timisoara, dr. Adrian Bă­descu, Asistent al Marelui Maestru pentru zona Masonică 4 a Marii Loji Naţionale din România, Excelenţa Sa prof. dr.Radu Bălănescu.
Cu această ocazie, participanţii au vizionat un material video cu premianţii şi bursierii de anul trecut, realizat în Studioul Universităţii de Vest din Timişoara. Şi în acest an, au fost acordate trei premii speciale pentru elevi şi alte trei premii profesorilor lor coordonatori, fiecare în valoare de 1.000 de lei. Este vorba de elevul Andrei Ţop, de la Colegiul Naţional“, Decebal”, profesori coordona­tori, Eugenia Ciortea, Cornelia Ilieş şi Sorin Stăn­culescu, elevul Raul Dan, de la Liceul cu program sportiv “Cetate” Deva, profesor coordonator Cornelia Juratoni şi elevul Alexandru Todoran, de la Liceul Teoretic “Aurel Vlaicu” din Orăştie, cu Daniel Popa, profesor coordonator. Totodată, au fost acordate şapte burse pentru elevi, în valoare de 300 de lei fiecare, pe o perioadă de 12 luni. Un număr de patru burse Juventutes Hunedorenses 2020-2021, îi recompensează pe alţi elevi cu rezultate deosebite la învăţătură, fiecare în valoare de 250 lei, pentru un an.

Premiu special pentru Maria Ştefănie
Potrivit organizatorilor, din acest an, premianţii Galei Excelenţei Hunedorene din anul anterior, care devin studenţi ai Universităţii de Vest din Timişoara, vor beneficia de o bursă în valoare de 250 lei, timp de 12 luni şi de cazare gratuită într-unul din căminele UVT. Este vorba de Lorena Donici, studentă la Facultatea de Drept a UVT, Geor­giana Timu, studentă la Facultatea de Edu­caţie Fizică şi Sport, Maria Farcaş Petic, studentă la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Mălina Geică, student la Facultatea de Sociologie şi Psihologie. Premiul special „Iancu de Hunedoara”, în valoare de 5.000 lei, la categoria Profesori, a fost acordat profesioarei Maria Ştefănie, fostul in­spector şcolar general al judeţului Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura