BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un primar de pe la noi a reuşit să obţină mai mul­te voturi pentru candi­da­tul de la un alt partid pentru şefia consiliului ju­deţean decât pentru cel din partidul său. Există şi o explicaţie, spun zvonerii de serviciu. Omul nostru are nevoie de susţinere politică pe la capitală, pentru un proiect important. Şi, povestesc cârcotaşii pe la colţuri, acesta a fost preţul plătit de el pentru ca investiţia să poată porni şi la el în localitate. Acum nu ştim dacă şi cealaltă parte îşi va ţine promisiunea, sau a fost doar o simplă mani­pu­lare.

Spun zvonerii prin târg că au început marile ofer­te pentru campania elec­torală pentru Parlament. Şuşotesc gurile rele că un post de deputat se “vinde” cu câteva sute de mii de euro, iar la Senat lucrurile stau şi mai bine. Adică aproape dublu faţă de Camera Deputaţilor. Cârcotaşii povestesc pe la colţuri că oamenii care au strâns sumele nece­sare pot acum să facă oferte şi să ajungă pe listele minune cu şanse mari de câştig. Nu se ştie cum vor face şefii în caz că sunt mai mulţi decât posturi eligibile, cum vor departaja candidaţii?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare