Comunitate

Ecologizare la Ribiţa

Adriana Năstase

Elevii Şcolii Generale „Preot Iosif Comşa” Ribiţa au participat ieri la o acţiune de ecologizare a Văilor din Ribiţa, Ribicioara şi a Cheilor Ribicioarei. Acţiunea se desfăşoară în fiecare an şi are ca scop asigurarea şi păstrarea unui mediu de viaţă curat şi formarea unor deprinderi de conduită civică şi ecologică în rândul elevilor. În acest an, acţiunea de ecologizare este şi una din activităţile cuprinse în „Jurnalul verde” al Şcolii Generale „Iosif Comşa”, din cadrul Concursului „Şcoli pentru un viitor verde”, iniţiat de Editura CD Press Bucureşti.

Păcat de locurile frumoase

La acţiune au participat 25 de elevi ai claselor V-VIII de la Şcoala Generală din Ribiţa, trei cadre didactice, împreună cu directorul unităţii, Ramona Clej, Maria Clej, Monica Duşan, bibliotecara comunei şi preotul paroh Alexandru Letea. În cadrul activităţii de ecologizare s-a realizat şi întreţinerea troiţelor vechi din piatră din satul Ribicioara, amenajarea spaţiului din jurul lor şi recondiţionarea inscripţiilor.

Activitatea a fost susţinută de Primăria comunei Ribiţa, prin primarul Ioan Faur, care a contribuit cu saci menajeri, mănuşi şi a asigurat transportul gunoaielor adunate de elevi. Au fost strânşi 35 de saci de deşeuri.

Sufocate de gunoaiele turiştilor

„Asemenea activităţi sunt educative şi necesare, pentru a sensibiliza atât elevii, cât şi cetăţenii cu privire la păstrarea curăţeniei, mai ales în Cheile Ribicioarei–un loc de o rară frumuseţe şi de un pitoresc aparte–pe care l-am descoperit şi m-a impresionat în mod deosebit. Ar fi păcat ca astfel de locuri să fie sufocate de gunoaiele turiştilor care vin în zonă sau ale sătenilor”, spune Mariana Draia, profesoară de matematică.

„Ne bucurăm în fiecare an de participarea la această activitate şi suntem mândri că în urma noastră malurile Văii Ribicioarei rămân curate, fără ca privirile să ne mai fie agresate de mormane de gunoaie. Cu această ocazie, ne bucură şi ieşirea în aer liber într-un cadru deosebit”, a spus Alexandra Andoni, elevă în clasa a VIII-a.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura