ActualitateFlash

După dezastrul provocat de apele revărsate ale Jiului de Vest. Sinistraţii din zonă au nevoie de ajutoare pentru a trece peste necazul produs de viitură

Maximilian Gânju

Cele câteva sute de sinistraţi din Valea Jiului au nevoie de ajutor din partea tuturor după ce gospodăriile le-au fost inundate de viitura produsă pe Jiul de Vest. Mulţi şi-au pierdut agoniseala, după ce apa le-a intrat în case şi a distrus tot. Nu mai puţin de 384 de gospodării sau anexe au fost inundate.

Mobilizarea şi intervenţia promptă a pompierilor şi jandarmilor au făcut ca nici o viaţă să nu fie pierdută, acesta fiind câştigul imens în urma dezastrului produs în cele patru oraşe vestice ale Văii Jiului, după revărsarea Jiului.
Nu mai puţin de 282 de persoane au fost scoase din locuinţele înconjurate de ape, în Uricani, Valea de Brazi, Valea de Peşti, Lupeni, Aninoasa, Iscroni, Vulcan şi Paroşeni. Mulţi dintre cei afectaţi şi-au pierdut animalele care le asigurau o sursă de venit, iar distrugerile făcute de ape în locuinţe sunt extrem de mari. Sinistraţii au acum nevoie de ajutor pentru a-şi reface locuinţele, cel puţin până când va veni sprijinul promis de guvernanţi.
Viitura a distrus şi infrastructura DN 66A care face legătura dintre Petroşani şi Valea de Brazi, pe o porţiune de câteva zeci de metri, în zona Valea de Peşti, ceea ce a dus la izolarea localităţii Câmpul lui Neag, dar şi cea de alimentare cu apă potabilă. Drumarii din cadrul SDN Deva au început reparaţiile, astfel că ieri, duminică o parte importantă a drumului era refăcută şi stabilizată. La Uricani şi Lupeni, autorităţile locale au reuşit să cureţe zonele publice de mâl şi resturile aduse de viitură.
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ajuns în Valea Jiului pentru a evalua situaţia, a cerut autorităţilor să facă evaluarea pagubelor şi a promis sprijin. Potrivit acestuia, barajul de la Valea de Peşti a redus din efectul distrugător al viiturii. ”Împreună cu domnul Erwin Molnar, directorul Administraţiei Naţionale Apele Române şi cu domnul general de brigadă Dan Iamandi, inspectorul general al IGSU, am evaluat situaţia din zona barajului Valea de Peşti care funcţiona în parametri de siguranţă şi am stat de vorbă cu oamenii ale căror gospodării au fost afectate de ape. Am asigurat cetăţenii că nu sunt singuri şi vor avea din partea actualului Guvern tot sprijinul de care au nevoie pentru ca viaţa lor să revină la normal”, a spus oficialul.
Vizita ministrului n-a fost însă lipsită de incidente, după ce între el şi senatorul PSD din Lupeni, Cristian Resmeriţă, au avut loc discuţii aprinse. Pe un ton ridicat s-au dus şi discuţiile cu primarul Lupeniului, Lucian Resmeriţă, dar şi cu cel din Uricani, Dănuţ Buhăescu, ambii edili fiind membri PSD.
Pompierii militari, jandarmii şi chiar salvamontiştii au muncit neîncetat pentru salvarea oamenilor, a bunurilor şi pentru ca oamenii să se poată întoarce la casele lor.
În sprijinul echipelor hunedorene au venit şi colegi din judeţele Timiş, Caraş şi Sibiu. Ieri, 41 de pompieri militari, 21 de jandarmi precum şi membri ai Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă erau la datorie în localităţile Uricani, Lupeni şi Aninoasa. ”Se intervine şi în această zi cu două motopompe remorcabile, şapte transportabile şi autospeciale de intervenţie pentru evacuarea apei din gospodăriile greu afectate de fenomenele hidrometeorologice din dimineaţa zilei de vineri 26.06.2020”, precizau, ieri, reprezentanţii ISU Hunedoara. Eforturi considerabile fac şi angajaţii ApaServ Valea Jiului pentru a le asigura apa potabilă oamenilor din zonele inundate, dat fiind faptul că infrastructura de transport de la una dintre staţii a fost grav distrusă de viitură.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura