Politica si administratie

Drumuri agricole mai bune pentru comunitatea din Vorţa

2 radu Emil Bureana - Primar Vorta  1886 (2)

Magdalena Şerban

Veste bună pentru comunitatea din Vorţa. Drumurile agricole de aici vor fi supuse unui proces de modernizare, datorită unui program european câştigat de edilii locali.
„Proiectul depus pe Măsura 125A, în vederea modernizării unor drumuri agricole din satele Vorţa şi Coaja a fost declarat finanţabil şi se află în faza procedurii de achiziţie, după licitaţie urmând începerea lucrărilor. Investiţia se ridică la suma de un milion de euro”, declară Radu Emil Bureană (foto), primarul din Vorţa. Cât priveşte interesul cetăţenilor, cu privire la posibilitatea obţinerii subvenţiilor de la APIA şi prin alte mijloace decât pe seama terenurilor agricole administrate, acesta nu este prea mare. „Avem foarte puţine proiecte depuse pentru creşterea albinelor, de exemplu. Totodată, pe programul tinerilor fermieri, nu avem nici un dosar depus, şi la fel, nici pe partea de agricultură ecologică. Deşi încercăm să-i încurajăm în acest sens, oamenii sunt încă reticienţi. Le este teamă de birocraţie, de acte, alergătură, controale etc, ceea ce-i face mai rezervaţi”, arată primarul.

One thought on “Drumuri agricole mai bune pentru comunitatea din Vorţa

  • Baiatul asta se crede smecher.Noi stim ca drumurile sunt pentru oile lui Molot.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura