Comunitate

Drum din comuna Bulzeştii de Sus, distrus de exploatatorii de masă lemnoasă

Magdalena Şerban

După ce o firmă din judeţul Alba a exploatat masă lemnoasă din comuna Bulzeştii de Sus, drumul de pe Valea Găinii, ce duce spre satul Ruseşti, a rămas greu practicabil. Primarul comunei, Mirel Suba (foto), arată cu degetul spre societatea respectivă (SC Alredia SRL), care pur şi simplu a uitat că a promis să repare ceea ce strică.

„Am ajuns să nu mai avem cuvânt, chiar dacă ni-l dăm. Eu nu le-am cerut nimic în scris, considerând că dacă zic ei că vor repara, vor şi face asta. Dar din decembrie, de când şi-au încheiat activitatea în zona noastră şi până acum a cam trecut jumătate de an. Nu cred că-l vor repara la anul. Poate la anul şi la mulţi ani. S-au făcut nişte gropi în drumul pietruit de nu îţi mai vine să pui piciorul. Oamenii nu au nici un fel de vină, însă trebuie să trăiască în astfel de condiţii. Ne mirăm că nu avem transport în comun? Cine să-şi bage maşinile prin cratere? Nu vrem să facă din el autostradă, dar îl vrem aşa cum era înainte: bun de circulat. Ne-am gândit că am putea pune restricţii de tonaj, măcar de acum încolo să nu mai păţim tot aşa, dar ca să ni se permită să ajungem la măsuri de acest gen, e musai să obţinem un aviz special de la I.P.J Hunedoara. Nu vreau să vă spun câte hârtii trebuie făcute şi câte deplasări. Legislaţia din România te descurajează de la bun început. S-a ajuns să ni se propună să facem rută ocolitoare. Tot noi? Vorba aceea: şi bătuţi, şi cu banii luaţi. Oricum, oamenii vin să mi se plângă mie, crezând că noi, ca administraţie publică, nu facem nimic”, afirmă, revoltat, Mirel Suba, primarul din Bulzeştii de Sus.
Acesta mai spune că pe de o parte, el se luptă să facă rost de bani, fie guvernamentali, fie europeni, pentru a moderniza drumurile comunale, iar pe de alta, unii vin şi îşi bat joc şi de munca sa, dar mai ales de comunitate. „Eu nu mă chinui pentru ca alţii să se îmbogăţească, ci pentru ca bieţii oameni să aibă măcar drumuri bune. Ne plângem că se depopulează satele româneşti. Fug cât văd cu ochii şi nu sunt de condamnat. De ce să stea într-un loc lipsit de orice fel de condiţii decente de trai?”, a explicat primarul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura