Două luptătoare devene, pe podium la campionatul naţional Under 23

Luptătoarele Denisa Fodor şi Nicoleta Filipescu, legitimate la CNS Cetate Deva, au urcat pe podium în finala campionatului naţional Under 23, desfăşurată la Timişoara. Cele două au adus primele medalii pentru clubul devean la această categorie de concurs, Fodor cucerind argintul iar Filipescu, bronzul.

Prestaţii foarte bune
Desfăşurată la Timişoara, finala campionatului naţional individual Under 23 la lupte libere, lupte feminine şi lupte greco-romane, a strâns la start peste 200 de sportivi din întreaga ţară. CNS Cetate Deva a avut în concurs cinci luptători, toţi cu prestaţii meritorii, având în vedere că majoritatea adversarilor au fost mult mai experimentaţi. Astfel, la categoria 58 de kilograme, lupte feminine, Denisa Fodor a cucerit medalia de argint iar colega sa, Nicoleta Filipescu, şi-a adjudecat bronzul. Alexandru Macingo s-a clasat pe locul 7 la categoria 74 de kilograme iar Gabriel Mustaţă şi Florin Filip au ocupat locul 10 la categoria 86 de kilograme, respectiv 96 de kilograme.

Medalii în premieră
Antrenorul devenilor, Suraj Moravan, a fost mulţumit de prestaţia elevilor săi, dezvăluind că CNS Cetate Deva a cucerit medalii în premieră la o competiţie de lupte Under 23. „Sunt mulţumit de prestaţia şi rezultatele sportivilor mei. Ţinând cont că s-au luptat cu adversari mult mai experimentaţi, de la cluburi municipale, comportarea lor a fost foarte bună. E pentru prima dată când CNS Cetate Deva obţine medalii la o competiţie Under 23”, a spus Moravan. În acest sfârşit de săptămână, în sala de lupte de la CNS Cetate Deva va avea loc campionatul judeţean pentru copii. Pe lângă sportivi de la clubul gazdă, vor mai fi prezenţi luptători de la CSŞ Hunedoara, CS Inter Petrila, CSŞ Petroşani şi CS Dobra. (Ovidiu Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.