Eveniment

Dosarul „Petrila“ se judecă în continuare

Dana Istudor

Instanţa de judecată din Petroşani pe rolul căreia se află procesul în care trei persoane cu funcţii de conducere din cadrul Exploatării Miniere Petrila sunt învinuite de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, a respins excepţiile invocate de către avocaţii inculpaţilor.

Restituirea cauzei la procurori

Cei trei avocaţi ai foştilor şefi de la Petrila au ridicat mai multe excepţii în luna noiembrie 2009, cerând ca dosarul în care clienţii lor sunt judecaţi, să fie retrimis la procurori, pentru refacerea urmăririi penale. Apărătorii au susţinut că în timpul anchetei au fost încălcate mai multe reglementări, iar o parte a audierilor martorilor din proces a fost făcută ilegal, deoarece nu aveau delegarea necesară de la procurorul de caz. În consecinţă, cei trei au solicitat restituirea cauzei la procurori, spre nemulţumirea apărătorilor urmaşilor celor care au murit în explozii sau a victimelor directe ale deflagraţiilor care au scăpat cu viaţă. Judecătorul de la Petroşani a decis la termenul de ieri că nu este întemeiată solicitarea de restituire a dosarului şi că se poate judeca, dar cu câteva excepţii privind declaraţiile unor martori, pe care le-a anulat, oferind însă posibilitatea avocaţilor implicaţi în proces, dacă vor considera necesar, să-i cheme la audieri pe cei a căror mărturie a fost lovită de nulitate. Decizia i-a nemulţumit pe cei trei avocaţi ai inculpaţilor, care au cerut recuzarea judecătorului. „Consider că există un interes, exclus cel material, de a soluţiona această cauză într-un anume fel. Asta se referă la incompatibilităţi în judecarea cauzei. Singurul nostru scop al acestui proces este acela de aflare a adevărului”, a declarat avocatul lui Gheorghe Roşu şi Ştefan Ungur, doi dintre cei trei şefi învinuiţi.

Preşedintele de şedinţă a decis ca la mijlocul lunii martie, pe data de 16, să aibă loc o nouă înfăţişare în acest dosar, iar până atunci, urmând a se analiza şi solicitarea de recuzare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura