Şansa egală se numeşte noroc (II)
Pentru o mare parte a părinţilor din provincie, o facultate ca arhitectura, care cere aproape obligatoriu pregătire înainte de admitere, este prohibitivă. Situaţia poate să pară uşor extremă, dar taxele pentru cămin, cantină (sau blamatul fast-food), transport în comun, tren pentru venit şi plecat de acasă, în actualul context economic, reprezintă o realitate pe care orice părinte o ia în calcul şi socoteşte anii de facultate ai fiului/fiicei folosind vechile iniţiale milităroase AMR – au mai rămas… Aia mare a terminat, mai am doi ani cu cea mică şi gata, îmi spunea un cunoscut, bucuros că nu mai are mult şi scapă de cheltuieli, aparent insensibil că anii trec din viaţa lui. Sigur, soluţia există şi pentru cei din oraşe mici. Se poate renunţa la facultatea cu ştaif şi se alege o secţie IDD sau cursuri universitare de zi în facultatea privată din urbea de domiciliu, se ia cumva o diplomă şi apoi se urmăreşte integrarea în sistem. Pregătirea a fost însă mediocră, iar performanţa instituţiei sau a firmei care a angajat absolventul poate avea de suferit, comparativ cu a uneia dintr-un oraş mai mare. Iar de aici este deja o altă discuţie, cu trimitere spre şansele de prosperitate şi realizare profesională dintre Deva şi Bucureşti, de exemplu.
Poate fi mai complicat şi mai costisitor dacă studentul vine de la ţară. Risc să fiu sarcastic – e bine totuşi că piaţa nu răspunde cererii sau, la rigoare, nu încearcă să echilibreze inechităţile prin facultăţi înfiinţate la Urecheşti, să spunem.
Inegalitate de şanse? Binenţeles că da, a izbucnit un universitar de la o facultate bine cotată, dar dintr-un oraş mediu. Nu avem resursele care există doar în câteva centre importante. Ca să mă documentez, trebuie să merg la Bucureşti sau la Cluj. Timp, bani cheltuiţi, disconfort psihic, de care scapă în mare măsură colegul meu stabilit acolo. Nu sunt la fel de multe bursele de studii, nu există o la fel de mare tangenţă, văzută ca oportunitate de colaborare, cu instituţii similare occidentale. Se poate compensa, dar cere efort, bani.
Şi nici şansa nu ar trebui eliminată, poate cu numele schimbat în noroc.
(text apărut în revista „Dilema veche”, anul VII, nr. 310 – 21 ianuarie 2010)
