Domnului profesor, cu dragoste

Nicolle Ebner

Am constatat cu stupoare că sunt mai bine de doi ani de când „ţin” această rubrică săptămânală, creată cu scopul de a-i face cunoscuţi cititorilor cotidianului MESAGERUL HUNEDOREAN pe cei care, cu modestie, fără să se bată cu pumnul în piept, consolidează prin faptele şi meritele lor, temelia pe care se zideşte istoria acestor vremuri. Oameni care fac cinste nu numai judeţului, ci şi României prin realizările lor, dar care nu penetrează în linia întâi, pentru că nu sunt interesaţi de funcţii oferite pe tavă, bazându-se, ca tot românul sănătos la minte, pe ceea ce construieşte cu propriile mâini. Nu-mi vine să cred că am descoperit, fără nici un efort, peste 100 de hunedoreni demni de toată lauda, care tac şi fac. După cum am mai spus-o, se pare că cineva, acolo sus, chiar mă iubeşte cu adevărat, pentru că altfel, nu aveam cum să învăţ să văd cu alţi ochi universul din jurul meu, pentru că am pierdut deprinderea să mai privim în jurul nostru. Eu încerc să vă fac să nu mai treceţi nepăsători pe lângă oameni ca Remus Balint (foto) (Bil sau nea Rema), de exemplu, genul de creator şi modelator de caractere şi performanţă, care se încadrează perfect în profilul şi scopul „şuetei”. Unul dintre profesorii care a făcut enorm pentru handbalul hunedorean, şi care, în ciuda ofertelor extrem de tentante, a preferat să rămână acasă, în Hunedoara, hotărât să descopere şi să propulseze adevărate valori din rândul urmaşilor siderurgiştilor. Bil a fost primul meu antrenor de handbal, pe vremea când eram elevă la Şcoala nr. 7 din Hunedoara, când toţi făceam sport de plăcere. El a văzut în mine un sportiv cu potenţial şi nu a greşit, pentru că, după câţiva ani, am ajuns campioană naţională la junioare. M-am apucat de handbal, pentru că m-am îndrăgostit de profesorul meu, normal, ca toate adolescentele. Îl iubesc şi acum pe Bil, pentru tot ceea ce a făcut pentru handbalul hunedorean, pentru caracterul şi implicarea sa, pentru cei 50 de ani de carieră sportivă neîntreruptă, pentru că l-a descoperit pe marele Vasile Stângă şi pe alţii, care au ajuns oameni de bază în echipe mari şi chiar în naţionala României; pentru că, întotdeauna, a fost şi părinte şi pedagog şi medic şi cel mai bun prieten de care are nevoie un adolescent aflat la răscruce. 

 Sunt atât de curioasă, cum l-ai descoperit pe Vasile Stângă, handbalistul din Hunedoara considerat, la un moment dat, cel mai bun din lume, cu o detentă care-i descuraja pe toţi jucătorii?
Într-o zi, era prin 1970, când făceam antrenament la handbal cu echipa de băieţi de la Şcoala Generală nr. 7 din Hunedoara, mă trezesc cu un băieţel, care mi-a spus să mă duc să-l văd pe Sucă, la fotbal, că ştiţi ce bun e la handbal? Exact aşa mi-a spus. N-am s-o uit toată viaţa. Jucau fotbal pe terenul şcolii şi l-am urmărit, vreo 10 minute. O aşchiuţă de copil, agil, iute. Îl întreb dacă nu vrea să facă handbal. Nici nu a vrut să audă. L-am luat cu binişorul şi i-am spus că poate face şi handbal şi fotbal, după care poate alege. Şi a venit. Când am văzut calitatea în el, detenta, fibra musculară, am început să lucrez separat cu el, pentru forţă şi detentă. De multe ori, pleca acasă târându-şi ghiozdanul după el, atât era de sleit de puteri. A ajuns Vasile, în trei luni de handbal, spaima portarilor. L-am dat tot timpul exemplu. Nu făcea niciodată nimic în minus din ce-i dădeam. Meritul meu nu este că l-am făcut handbalist, ci că l-am descoperit. Vasile Stângă, orice sport ar fi făcut, ar fi fost cel mai bun. După ce l-a luat Steaua – l-am sfătuit să nu se ducă la alt club şi m-a ascultat – era o vorbă: Gaţiu era cel mai bun jucător de fotbal din echipa de handbal, iar după ce a venit Stângă, şi-a găsit naşul.

Pe unde au ajuns alţi tineri talentaţi, descoperiţi de tine? 
De-a lungul anilor, m-a ajutat Dumnezeu şi pasiunea de am mai descoperit vreo 11 copii care au fost selectaţi pentru loturi de juniori, tineret, naţionala mare, Stângă, Daniel Apostu, care apără şi acum, la 42 de ani, Andrei Mihalcea, care acum este extremă dreapta la echipa naţională de handbal. Sau Andrei Santeiu, care acum joacă la Dinamo. Mai am un copil descoperit de mine şi care este la Centrul Naţional de Excelenţă de la Sighişoara. Toţi cei care mi-au trecut prin mână s-au realizat. Actualul antrenor de la Cetate Deva este un fost elev de-al meu.

 Ce mai faci acum, că ştiu că Asociaţia de Handbal a municipiului Hunedoara nu funcţionează, pentru că nu sunt bani?
Tot un fost elev de-al meu şi-a făcut un club de handbal, la Hunedoara şi m-a rugat să-l ajut. Nu l-am putut refuza.

Din luna mai, de când este antrenor la Clubul Sportiv Domino-Handbal Hunedoara, Bil lucrează nonstop. Fără bani, pentru că clubul este la început. I-au trecut prin mână peste 300 de copii dornici să calce pe urmele lui Vasile Stângă sau ale lui Mihalcea. A format două grupe, în care învaţă să facă performanţă şi se modelează caracterul a 50 de pui de hunedoreni; 50 de tineri care nu vor pierde niciodată timpul prin baruri, care vor duce o viaţă sănătoasă, care vor învăţa să fie altruişti, oricât ar fi viaţa de vitregă; 50 de tineri, care, la rândul lor, vor duce mai departe renumele handbalului hunedorean, pentru că aşa i-a învăţat nea Bil. Şi când te gândeşti că este doar un început al unui club privat de handbal în Hunedoara. Prin urmare, toată dragostea şi recunoştinţa mea, şi a dumneavoastră – dacă-mi permiteţi acest lucru –, pentru un asemenea semen de-al nostru.