Actualitate

Doi șoferi răniți după o pătrundere pe contrasens

Cel care a provocat accidentul, rănit și el în urma impactului, urcase băut la volan. Accidentul rutier s-a petrecut în zona localităţii Spini, pe DN7, Orăştie-Deva, iar cele trei victime au ajuns la spitalele din Deva şi Orăştie.
Polițiștii rutieri au stabilit că un bărbat de 47 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a pătruns pe contrasens în zona unei intersecţii şi s-a izbit apoi de alte două maşini care circulau regulamentar. ”Bărbatul care a produs evenimentul rutier a prezentat, în aerul expirat, o concentraţie alcoolică de 0,95 mg/l. În cauză s-a întocmit dosar penal”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hune­doara, Bogdan Niţu. Unul dintre șoferi a avut nevoie de ajutorul echipelor de descar­ce­rare ale ISU Hunedoara, la locul accidentului intervenind atât SMURD cât și echipe de la Ambulanţa Hunedoara. ”Un fapt demn de evidenţiat este participarea a doi colegi, aflaţi în timpul liber, la această intervenţie. Colegii noştri, plt.maj. Posteucă Ovidiu şi plt.maj. Păcuraru Paul, din cadrul Secţiei Ilia, care erau în trafic, în imediata proximitate a accidentului, au acţionat cu un stingător cu pulbere la capota autoturismului răsturnat în şanţ, de unde ieşea fum, şi au deconectat bornele bateriei de la autoturismul Logan, grav avariat. Pe parcursul operaţiunii de sal­vare, ei au sprijinit echipajele care acţionau la locul accidentului”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

Cal spulberat de un autoturism
Un alt accident rutier grav s-a produs în municipiul Petroșani, pe șoseaua de cen­tură, după ce un bărbat a încercat să tra­verseze drumul național călare pe un cal. ”Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Petroșani, a traversat DN66 pe raza localității Petroșani călare (fără a purta îmbrăcăminte cu ele­mente reflectorizante), calul fiindu-i lovit de un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din Petrila, care circula din direcția Pe­trila-Târgu Jiu. În urma impactului, a rezultat decesul animalului, care a fost preluat de pro­prietar”, precizează IPJ Hunedoara. Pro­prietarul calului a fost amendat cu 580 lei. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura