Actualitate

Tânăr din Petroșani, rănit grav de artificiile de la o petrecere

Incidentul în urma căruia alte trei per­soane au fost rănite a avut loc în comuna Perișor din județul Dolj, dar tânărul din Petroșani a fost cel mai grav rănit. În timpul focului de artificii acesta a fost lovit de un articol pirotehnic în abdomen.
„Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Ex­plozivi și Substanțe Periculoase Dolj au stabilit că la o pensiune din comuna Perișor, la un eveniment privat la care par­ti­cipau mai multe persoane, în urma folo­sirii de către un bărbat de 35 de ani, din Segarcea, în calitate de pirotehnician autorizat a unor articole pirotehnice, unul din articole și-ar fi schimbat traiectoria și ar fi lovit în zona abdomenului un bărbat de 34 de ani, din Petroșani, care participa la evenimentul respectiv”, au informat an­chetatorii. Petroșăneanul a fost trans­por­tat la spital, în Craiova, pentru acordarea de îngrijiri medicale, ca mai apoi să fie cerută o ambulanță aeriană pentru a fi dus la un spital din București. Polițiștii au în­toc­mit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din cul­pă, iar cercetările sunt continuate pentru cla­rificarea tuturor cauzelor și împre­ju­ră­rilor în care s a produs evenimentul. (M.Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura