ActualitateFlash

Doi pui de urs, posibil fraţi, ucişi pe Autostrada Deva – Sibiu, în acelaşi loc

Natalia Bumbac

Doi pui de urs au fost omorâţi pe Autostrada Deva – Sibiu în ultimele trei zile. Din aprecierile reprezentanţilor Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov, în supervizarea cărora se află segmentul de şosea pe care s-au produs cele două accidente, urşii este posibil să fi fost fraţi.
Primul a fost lovit mortal în dimineaţa zilei de 18 august. Al doilea, care probabil venise pe urmele fratelui său şi rătăcea pe şosea, a fost ucis în dimineaţa zilei de ieri, la o distanţă de circa şase kilometri de locul în care fusese omorât primul urs. Acum, administratorii infrastructurii rutiere naţionale caută soluţii pentru a limita producerea unor astfel de accidente pe autostrăzi, nefiind vorba doar de cele două în care au fost ucişi puii de urs, iar şoferii şi-au distrus maşinile.
„Cei doi urşi este posibil să fi fost fraţi. După mărimea lor, erau la vârsta înţărcării. Ambii erau pui, primul a fost ucis la km 268, al doilea la km 262 al Autostrăzii A1. Autostrăzile sunt îngrădite, aşa încât animalele să nu ajungă pe partea carosabilă. Însă, pentru urşi, gardurile nu sunt o problemă, pentru că le pot sări. Încă de la construirea autostrăzii Deva – Sibiu, nu am avut o zonă în care să se semnaleze animale migratoare. A fost o propunere la şedinţa de la Prefectura judeţului Sibiu de a monta garduri electrice, ceea ce din punctul nostru de vedere nu este posibil. Vor fi montate indicatoare rutiere de atenţionare «animale sălbatice»”, a declarat Robert Elekes, purtătorul de cuvânt al DRDP Braşov.
Primul pui de urs a fost lovit de o camionetă de şapte tone, care circula regulamentar pe Autostrada Deva – Sibiu, în zona localităţii Sebeş. În urma impactului, animalul a decedat pe loc. Şoferul nu a suferit nici o rană, doar maşina a fost avariată. Cadavrul mamiferului a fost predat vânătorilor de la fondul forestier Şura Mare din judeţul Sibiu. Al doilea pui de urs care rătăcea pe şosea a fost lovit de un autoturism în zona tunelului de la kilometrul 262, murind şi el pe loc. Şi în acest caz, doar maşina a fost avariată.
Un alt accident cu animale sălbatice s-a produs în luna iulie tot pe Autostrada A1, dar pe tronsonul Bucureşti – Piteşti. Un şofer din judeţul Alba, în timp ce se deplasa către Capitală, a lovit o turmă de mistreţi, care trecea pe şosea. În urma impactului, autoturismul a fost complet distrus, iar un mistreţ a decedat pe loc. Potrivit celor de la alba24.ro, şoferul a cerut despăgubiri Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, însă nu a primit. Cei de la CNAIR au refuzat să-şi recunoască culpa în producerea accidentului.

(Foto: alba24.ro)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura