Sport

Doar play-off în Liga a II-a de fotbal

Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal, întrunit săptămâna trecută într-o videoconferinţă, pentru a analiza scenariul avansat şi agreat de cluburile participante, a decis ca din Liga a II-a de fotbal nu va retrograda nimeni, iar echipele clasate pe primele şase locuri la întreruperea campionatului intern vor disputa un play-off de cinci etape, într-o singură manşă, pentru stabilirea promovatelor în eşalonul de elită.
Formaţiile situate pe primele două locuri la finalul play-off-ului vor promova direct, în vreme ce gruparea de pe treapta a treia va juca un baraj cu ocupanta locului al şaselea din play-out-ul Ligii I.
Cele şase care se vor întrece în play-off sunt, în ordinea ierarhică, după înjumătăţirea punctelor: UTA Arad (cu 25 de puncte), CS Mioveni (20 de puncte), Turris Oltul Turnu Măgurele (20 de puncte), Campionii FC Argeş (19 puncte), Petrolul Ploieşti (cu 19 puncte) şi Rapid Bucureşti (tot cu 19 puncte).
Echipele care se află pe locurile 7-18 în Liga a II-a nu vor mai disputa nici un meci în actualul sezon, considerat încheiat, deci nici o formaţie din eşalonul secund nu va retrograda. (N.Gavrea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura