Doar fotbal, fără politică

Nicolle Ebner

În paralel cu meciurile desfăşurate în grupele Campionatului Mondial de Fotbal, tinerii social-democraţi (TSD) din judeţul Hunedoara au organizat propriul lor campionat de fotbal.

Campionat judeţean la prima ediţie

Prima ediţie a Campionatului judeţean de fotbal, organizat de filiala judeţeană TSD Hunedoara, s-a desfăşurat în perioada 26-27 iunie, pe stadionul din comuna Băcia. Au participat 14 echipe din judeţ, competiţia fiind considerată, de către organizatori un succes, dat fiind faptul că s-a reuşit mobilizarea a peste 300 de tineri. Cele mai bune echipe ale TSD din judeţul Hunedoara au fost cele din Veţel-locul IV, Brad-locul III, Băcia-locul II şi Şoimuş-locul I.

Ocupanţii locului I au fost recompensaţi cu un set complet de echipament de fotbal, pentru fiecare jucător, o minge şi cupa de învingători. Celelalte trei echipe au primit câte o minge de fotbal şi cupele aferente poziţiilor ocupate pe podium, iar toate cele 14 formaţii au primit diplome de participare. Sponsor principal -şi unicul, după cum s-a văzut în final – a fost deputatul Laurenţiu Nistor, cel care a şi înmânat premiile celor mai buni fotbalişti. Şi pentru că tinerii ştiu să-şi preţuiască mentorii, echipa seniorilor PSD – formată din Biroul Permanent Judeţean – primari, preşedinţii organizaţiilor locale, conducerea judeţeană şi parlamentarii PSD de Hunedoara – a primit din partea organizatorilor o diplomă pentru fair-play în politică şi sport.

„Am organizat această primă ediţie a campionatului TSD de fotbal ca să socializăm, să ne cunoaştem mai bine, să arătăm că putem fi buni şi în sport, nu numai în activităţile politice pe care le desfăşurăm. Şi pentru că a fost o reuşită, ne-am propus să transformăm această competiţie într-o activitate sportivă tradiţională. Prin urmare, anul viitor vom invita şi mai multe echipe ale organizaţiilor TSD din judeţ, vom încerca să diversificăm domeniile sportive în care ne vom întrece şi vom lansa o provocare şi celorlalte organizaţii de tineret din alte partide”, a declarat Natalia Intotero, preşedintele filialei judeţene TSD Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare