ActualitateFlash

Directoarea Colegiului „Iancu de Hunedoara”, demisă

Directoarea Colegiului Național „Iancu de Hunedoara”, Adela-Ioana Mateș (foto) a fost eliberată din funcție, adică demisă, după organizarea unui turneu de tenis de masă de către o organizație politică. Decizia a fost luată de către Consiliul de Admi­nis­trație al Inspectoratului Școlar Județean. Care au fost motivele demiterii directoarei?
„Din notele de relații scrise formulate de membri ai Consiliului de Administrație, care au participat la ședința în cursul căreia s-a supus la vot aprobarea închirierii, rezultă faptul că aceștia nu au avut la dispoziție adre­sa de solicitare a PNL, ci doar con­vo­catorul, în care se precizează doar numărul de înregistrare al cererii și obiectul acesteia. Totodată, consemnarea din procesul verbal și din hotărârea C.A. nu face referire la o or­ganizație politică, ci la numele unei per­soane. La nivelul unității de învățământ nu s-au respectat prevederile contractuale, care fac referire la obligația locatarului de a con­trola modul în care este folosit și întreținut spațiul închiriat potrivit destinației din contract. Contractul prevede închirierea sălii de sport a colegiului pentru organizarea unui eveniment sportiv.(…) Ținând cont de faptul art.7 alin(1) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, în unitățile de în­vă­ță­mânt și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise (…) activitățile de natură politică”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Școlar Ju­de­țean Hunedoara. (S.P.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura