ComunitatePolitica si administratie

Din nou, viceprimar al Hunedoarei

Fostul peremist Mircea Popa a fost ales viceprimar al municipiului Hunedoara, post devenit vacant după dispariţia prematură a lui Cătălin Olar. Primăria Hunedoara informează că Mircea Popa este de pro­fesie inginer şi a mai fost vice­pri­mar al Hunedoarei în perioada 2000 – 2004. În perioada 2016 – 2020 a fost consilier judeţean, iar din 2020 este consilier local al municipiului Hunedoara.
Tot în ședința de vineri a Consiliului Local Hunedoara, componenţa forului local legislativ a fost com­pletată de Mircea Florea, membru supleant pe lista Partidului Social Democrat. „Dom­nul Mircea Marcel Popa a fost pro­punerea mea pentru postul de viceprimar, susţinută de grupul de consilieri PSD, în principal datorită experienţei domniei sale în ad­mi­nistraţia publică locală. Sunt încrezător că ne va fi de mare ajutor în buna derulare a activităţii Primăriei. Îi urez bun venit în Consiliul Local dom­nului Mircea Florea. Încă resimţim dispariţia total neaşteptată a bunului nostru coleg şi prieten Cătălin Florin Olar, un om pe care nu-l vom putea uita vreo­dată, dar suntem obligaţi să mergem înainte”, a declarat Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura