Deva Super Rally se anunță o etapă cu multe vedete

Etapa a III-a a Deva Super Rally – etapa a III-a, din cadrul Campionatului Național de Super Rally, va avea loc vineri, 13 august și sâmbătă, 14 august, în centrul re­ședinței de județ.Competiția se des­fă­șoară sub licența AMC Racing în par­te­neriat cu Primăria municipiului Deva și sub controlul total al Federației Române de Automobilism Sportiv.

Străzi închise
Etapa de la Deva va reuni la start circa 35 de piloți, printre care vor fi prezenți și pilotul francez Jerome France care este lider în clasament după două succese conse­cu­tive, Dani Oțil și Mihai Leu. Au confirmat participarea, printre alții, Emil Ghinea, Aurelian Andronache, Istvan Beko, Vilmos Alpar Pal, Zoltan Martincsek, Evgeni Yankov, Csaba Besenyei și Ricardo Taraballi.
Pentru ca evenimentul să se desfășoare în bune condiții, traficul rutier va fi închis pe traseul unde se va desfășura competiția, de vineri 13 august, începând cu ora 8:00 și până sâmbătă, 14 august, ora 23:00, pe următoarele sectoare de drum:
– Bulevardul 22 Decembrie, sectorul cuprins între intersecția cu Bulevardul 1 Decembrie 1918 și zona Spitalului Județean Deva,
– Strada Mihai Eminescu, sectorul cuprins între intersecția cu strada Piața Victoriei și strada Gheorghe Barițiu,
– Strada Gheorghe Barițiu, sectorul cuprins între intersecția cu strada Mihai Eminescu și Bulevardul 1 Decembrie 1918,
– Bulevardul Iuliu Maniu (ambele sensuri), sectorul cuprins între intersecția cu Bulevardul Decebal și Bulevardul 1 Decembrie 1918,
– Strada Piața Victoriei, sectorul cuprins între intersecția cu strada Mihai Eminescu și Bulevardul 22 Decembrie.
Pe traseul raliului vor fi amplasate ,,șicane” pentru ca mașinile să nu de­pă­șească 180 km/oră.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare