ActualitateFlash

Descinderi ale poliţiştilor la o firmă din judeţ

Oana Mihnea03 mascati 646x404

Ieri, 162 de poliţişti au făcut 52 de percheziţii în 12 judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti la persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani. Între aceste judeţe se numără şi Hunedoara, unde a avut loc o singură descindere, la o societate comercială cu sediul în Deva.
Au fost percheziţionate atât locuinţele persoanelor vizate de anchetă, cât şi sediile firmelor administrate de acestea. Cele 12 judeţe sunt Mehedinţi, Timiş, Alba, Arad, Ilfov, Dâmboviţa, Dolj, Caraş-Severin, Gorj, Olt, Sălaj, municipiul Bucureşti şi Hunedoara.  Activitatea s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.
Prejudiciu de peste 6 milioane euro
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2008 – 2014, 45 de persoane, în calitate de reprezentanţi legali ai 46 de societăţi comerciale, s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale pentru firme, în mod direct sau prin persoane interpuse. „Aceştia ar fi înregistrat în contabilitatea firmelor mai multe facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive (reprezentând cheltuieli cu achiziţia de materiale reciclabile, piese auto şi accesorii, precum şi servicii transport-manipulare), în valoare totală de peste 15 milioane de euro, pentru care ar fi dedus ilegal T.V.A. şi ar fi diminuat artificial impozitul pe profit. Ulterior, prin intermediul societăţilor controlate, cei în cauză ar fi efectuat mai multe operaţiuni sau tranzacţii financiare, urmărind spălarea sumelor de bani. Aceştia ar fi făcut depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau ar fi rulat aceste valori prin conturile bancare ale societăţilor, metodă prin care ar fi fost disimulată provenienţa banilor“, potrivit unui comunicat emis de IGPR. Valoarea totală a prejudiciului creat bugetului de stat este de peste 6 milioane de euro.
Poliţiştii au descins la noi în judeţ la firma Casteco Invest SRL, cu sediul în municipiul Deva. Este vorba despre o firmă specializată pe colectarea, prelucrarea şi transportul mai multor categorii de deşeuri.

10 comentarii la „Descinderi ale poliţiştilor la o firmă din judeţ

  • Firma Casteco e protejata de comisarul Zaharia si comisariiBirlea Ovidiu si Birla Alin. Patronul, Pioara, le cotiza poltistilor, iar acestia il anuntau de controale. Auuu cita mita au luat acesti militieni de la Pioara. Nici ei nu mai stiu.

  • Frace mai lasane in pace SLUGA care esti prostu satului … vezi ca se darama turnu cu tine

  • Ba jegosule de ce te dai drept ,,Baderca,,. Daca ai siinge da-ti adevarata identitate. Femeie ce esti. Pioara era protejat de acei politisti inca din anul 2001.

  • Dar la Bozgoru (Luca Ovidiu) încă da șpagă de nu i face nimeni nimic ?a făcut milioane de euro ilegal …alooooo…poliția corupta doarme ???

  • Mai ,,leu,, dute fa sesizare la DNA. Poate se face ceva.

  • Pentru ca suntem o țara de corupți …si hoți ,tocmai de aceea uni fac milioane de euro ,iar alți abia trăiesc de pe o zi sau alta. Nimeni nu va schimba nimic in țara asta ,niciodată

  • barla alin este un politistcare este onest,nu mituit il cunosc exagerat de bine..

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura