Derby-ul Autobergamo – United Galaţi se va juca la ora prânzului

11 ianuarie 2017 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Debutul echipei de futsal devene în anul 2017 se va produce la o oră neobişnuită pentru gruparea alb-vişinie. Astfel, derby-ul de pe teren propriu cu United Galaţi, din 21 ianuarie, se va juca începând cu ora 13.00.

Televiziunea a cerut devansarea
Programat iniţial la ora 18.00, derby-ul dintre primele două clasate ale Ligii I de futsal, a fost mutat cu cinci ore mai devreme la solicitarea televiziunii care transmite partida. Postul Digisport va difuza în direct duelul dintre Autobergamo Deva şi United Galaţi, care poate readuce echipa alb-vişinie pe primul loc al clasamentului, în cazul unui succes.

Program încărcat pentru internaţionali
Devenilor nu le-a căzut prea bine noua programare, mai ales că în acea săptămână va avea cinci jucători convocaţi la lotul naţional al României, care miercuri şi joi va susţine la Călăraşi două partide amicale cu reprezentativa similară a Turciei. „Nu ne cade prea bine ora dar nu avem ce face. Vom avea cinci internaţionali la lot, pentru „dubla” cu Turcia, aceştia urmând să joace joi ultimul meci. Sperăm însă să avem un public numeros de partea noastră, chiar dacă meciul e la ora prânzului”, a spus Dorin Popa, preşedintele grupării Autobergamo Deva. (Ovidiu Mănăstire)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Planuri îndrăzneţe pentru Cornel Gărdean în 2017

Unul din cei mai valoroşi piloţi de raliuri din judeţ, Cornel Gărdean, aşteaptă cu nerăbdare debutul sezonului 2017 a Campionatului...

Marian Muntean: „A venit timpul să punem capăt!”

Preşedintele şi finanţatorul echipei de handbal Cetate Deva a retras gruparea alb-albastră din Liga Naţională, nemaidorind să o susţină financiar...

Gura lumii 11.01.2017

Uite, dom’le, cum se învârte roata! Ghinion mare pe capul unui şefuleţ de partid din judeţ. După ce l-a făcut...

Închide