Actualitate

Derbedeul a ajuns după gratii

Sâmbătă, 1 august, în jurul orei 18:15, Poliţia oraşului Călan a fost sesizată că un bărbat în vârstă de 55 de ani, din localitate, a fost victima unei agresiuni fizice, iar în urma loviturilor primite acesta a căzut, lovindu-se la cap, de asfalt.
La faţa locului, în cel mai scurt timp, s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie care au demarat cercetări şi au stabilit că, în urma unui conflict spontan, bărbatul de 55 de ani a fost lovit cu pumnul în zona feţei de către un tânăr de 28 de ani, din Călan.
Incidentul a avut loc în Piaţa Libertăţii, din localitate. Victima a fost transportată în stare gravă la o unitate medicală din municipiul Hunedoara, în timp ce faţă de autor poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, în cauză fiind întocmit dosar de cer­cetare penală pentru comiterea infrac­ţi­u­nilor de tâlhărie şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Din cercetări a reieşit faptul că tânărul a ob­servat că bărbatul de 55 de ani avea o ţigară pusă după ureche şi i-a luat-o, iar în momentul în care bărbatul s-a împotrivit, acesta l-a lovit cu pumnul în zona feţei, după care a plecat, însuşindu-şi ţigara şi aban­do­nând victima, căzută la pământ, se arată în comunicatul IPJ Hunedoara.
În cursul zilei de ieri, tânărul, pe nume Sorin Neag, a fost prezentat magistraţilor Ju­decătoriei Hunedoara, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul acestei instan­ţe a emis, pe numele său, un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 zile. (M. Crivăţ)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura