Politica si administratie

Deputatul PNL Lucian Heiuş: Am găsit soluţia pentru secţia ATI a spitalului din Orăştie

Adriana Năstase

Se ştie că Spitalul din municipiul Orăştie nu avea o linie de gardă pentru Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. Deputatul PNL de Hune­doara, Lucian Heiuş (foto), a reuşit, împreună cu prefectul Călin Marian, să rezolve situaţia, mai ales că este tot mai important să fie asigurată permanenţa în contextul creşterii numărului de bolnavi Covid din judeţ.
„Am avut o întâlnire cu prefectul judeţului Hune­doara, domnul Călin Marian, pentru a găsi soluţii ca linia de gardă de la Anestezie şi Terapie Intensivă Orăştie să devină funcţională. Soluţiile pe care le-am identificat vor permite ca de la începutul săptămânii viitoare, linia de gardă de la ATI Orăştie să devină funcţională. Mă bucur că am reuşit să contribui la rezolvarea unei pro­bleme importante pentru orăştieni”, a spus parla­mentarul liberal.
„În luna ianuarie 2020 s-a solicitat aprobarea de către Ministerul Sănătăţii a creării linei de gardă de Anestezie şTerapie Intensivă şi in luna noiembrie 2020 s-a primit aprobarea Minis­te­rului Sănătăţii, doar pentru perioada pandemiei. În acelasi timp, s-a obţinut aprobarea detaşării medicului rezident de an terminal de ATI, astfel spitalul având 2 medici de ATI încadraţi cu normă întreagă. În acest moment spitalul se află în or­ga­ni­zarea circuitelor la nivel de Compartiment ATI”, sus­ţin cei de la Spitalul municipal din Orăştie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura