Densuş: se aşteaptă măştile gratuite de la Guvern

3 iunie 2020 | 1 Comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

Guvernul a alocat peste 150 de milioane de lei pentru achiziţia de măşti de protecţie de care vor beneficia peste 1,1 milioane de persoane care nu-şi permit să şi le cumpere. În baza listei întocmite de autorităţile locale, acestea urmează să ajungă şi la Densuş.
„Am realizat o listă cu beneficiarii care sunt consideraţi eligibili în urma întrunirii condiţiilor stabilite prin lege şi am transmis-o celor de la DSP Hunedoara. În baza unei solicitări, Casa Judeţeană de Pensii ne-a ajutat cu situaţia cetăţenilor din comună care primesc o pensie sub valoarea de 704 lei, aflându-se astfel şi ei printre beneficiari. Vor mai fi atribuite celor de la ajutor social, beneficiarilor de alocaţii pentru susţinerea familiei, precum şi persoanelor cu handicap. Încă nu le-am primit pentru a putea începe distribuirea lor. Vor ajunge la oameni prin intermediul colegilor mei de la asistenţă socială şi a asistentelor comunitare care se vor deplasa în teren pentru a le oferi. Acestea se dau pe semnătură. E vorba de câte 50 de măşti de persoană, pentru două luni. La ora actuală nu avem cazuri confirmate cu COVID-19, însă există persoane aflate în izolare după ce s-au întors din Germania“, a afirmat Adrian Vîrtopean (foto), primarul comunei Densuş.
De amintit că iniţial, achiziţionarea şi distribuirea măştilor gratuite ar fi trebuit făcute prin Ministerul Muncii, cu susţinerea Poştei Române, dar Parlamentul a decis ca să fie achiziţionate de Ministerul Sănătăţii, prin Direcţiile de Sănătate Publică, acesta urmând să le pună la dispoziţia autorităţilor locale. O altă veste dată de primar ţine de implementarea sistemului de supraveghere video, graţie unui proiect european câştigat prin Grupul de Acţiune Locală Microregiunea Ţara Haţegului – Ţinutul Pădurenilor, în cuantum de 30.000 de euro, fonduri nerambursabile. Punctele de supraveghere au fost stabilite în intersecţiile principale şi în centrele de localităţi. „Pe lângă prevenţie, credem că hoţii se vor gândi de două ori înainte să acţioneze. Am preconizat că în vara aceasta se va finaliza investiţia. Centrul de comandă va fi la primărie. Deocamdată, de monitorizare video beneficiază doar sediul şi parcarea primăriei. Dar ideal este să fie pentru toată comunitatea. De asta am şi optat pentru acest obiectiv care să ne aducă un plus de siguranţă. Vremurile sunt grele, iar de răufăcători nu ducem lipsă, ca peste tot în lume“, a concluzionat primarul din Densuş.

Loading...

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Nelu spune:

    Pe cand vin nu vor mai fi obligatorii!
    ha, ha, ha!

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Nici jumătate dintre elevii din a VIII-a şi a XII-a nu au revenit la cursuri

Nici jumătate dintre elevii care susţin în perioada următoare examenele de Evaluare şi Bacalaureat, din judeţ, nu au venit la...

Plantaţiile de afini din Mărtineşti se extind

O nouă investiţie majoră ia naştere la Mărtineşti, aici urmând să fie pusă în circuit o plantaţie de afini dezvoltată...

Situaţia infecţiilor cu Covid-19 în judeţ şi la nivel naţional, în 3 iunie 2020

De la începutul monitorizării, şi până ieri, miercuri, 3 iunie, în judeţul Hunedoara 634 de persoane au fost confirmate pozitiv...

Închide