Densuş: întâlnire de informare organizată de Transgaz

12 septembrie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

Primarul comunei Densuş, Adrian Vîrtopean (foto), anunţă cetăţenii că în data de 17 septembrie, de la ora 9:30, la căminul cultural din localitatea principală va avea loc o întâlnire publică de informare referitoare la parcelele afectate de proiectul de introducere a gazului metan, demarat de cei de la Transgaz, la nivel naţional.
„Este vorba de lucrări care se vor face din bani europeni, fonduri nerambursabile. În România, sistemul de transport gaze naturale este în proprietatea statului, iar Transgaz operează acest sistem în baza unui acord de concesiune semnat pe termen lung. Noi, ca administraţie publică locală, doar venim în sprijinul reprezentanţilor Transgaz şi al localnicilor în ce priveşte identificarea terenurilor şi consultările publice. Pe teritoriul nostru trece o conductă de gaz, dar ce se va face acum va fi una nouă, incluzând terenuri private, iar proprietarii trebuie să-şi dea acordul. Am avut şi în 2017 consultări cu aceştia, Transgaz-ul a negociat direct cu ei şi au întocmit cele necesare. Cei din Peşteana vor fi primii din comună care vor beneficia de o astfel de utilitate. În total, sunt circa 50 de parcele afectate, majoritatea din Peşteana, însă şi din restul localităţilor. Alimentarea propriu-zisă se va face de la vechea linie care ne traversează. Momentan, nu avem gaz tras în nici un sat aparţinător“, a spus primarul comunei Densuş.
De precizat că proiectul „Dezvoltarea pe teritoriul României a Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale pe coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria” constă în construirea unei conducte noi de transport gaze care va conecta Nodul Tehnologic Podişor cu Nodul Tehnologic Recaş pe direcţia Podişor – Corbu – Hurezani – Haţeg – Recaş.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Elisabeta Bogăţan, maestră a slovei

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat ieri, 12 septembrie, la Sala de Lectură, un eveniment cultural cu totul special:...

Colegiul Agricol din Geoagiu: stagii gratuite de pregătire practică

Conducerea Colegiului Tehnic Agricol „Alexandru Borza“ din Geoagiu a decis ca pentru prima dată, începând cu anul curent, să desfăşoare...

Mii de pelerini sunt aşteptaţi la Prislop

De Ziua Crucii, la mânăstirea Prislop are loc o ceremonie religioasă la care sunt aşteptaţi mii de credincioşi, dat fiind...

Închide