Politica si administratie

Densuş: cadastrarea gratuită, în stadiu avansat

Magdalena Şerban

Lucrările de cadastrare gratuită din cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF) se des­făşoară în sute de localităţi din toată ţara, printre care şi Densuş. Aici s-au dat deja extrase de carte funciară.
„După cum se ştie, PNCCF este finanţat din veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) – peste patru miliarde de lei, dar şi din fonduri externe obţinute prin Programul Operaţional Regio­nal, în cuantum de aproximativ 312 milioane de euro. Oa­menii nu plătesc nimic pentru aceste lucrări, pentru ei fiind gratuite. Conform legii, au prioritate sectoarele cadastrale care cuprind terenuri aferente proiectelor de infrastructură de interes naţional şi terenuri agricole subvenţionate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie. Noi ne aflăm în etapa a treia, iar lucrările continuă în satele Hăţăgel şi Peşteana. Am terminat o parte din sectoarele vizate şi am dat deja cetă­ţenilor extrase de carte funciară, după ce s-a finalizat prima etapă. Odată ce vom duce la bun sfârşit cea de-a doua etapă se vor atribui şi altele. Am pornit cu un tarif de 60 de lei pe parcelă, iar acum s-a ajuns la puţin peste 100 de lei. Sunt două firme de profil care se ocupă de întregul nostru proces aferent cadastrării. A fost greu ca topografii să se angajeze într-un astfel de demers ce implică multă muncă, mult timp şi bani puţini. Dar nu noi am stabilit cifrele, ci s-au contactat conform unui nomenclator de poziţie. Este foarte bine pentru populaţie, deoarece lumea nu şi-a prea permis să-şi pună ordine în actele de pro­prie­tate, unii preferând doar să se ştie moştenitori din tată-n fiu sau vânzând terenurile cu scrisori scrise de mână. Dacă exista putere financiară, cu toată birocraţia care se practică, sunt convins că ponderea celor intabulaţi ar fi fost mai mare, dar aşa, e greu cu traiul de zi cu zi”, a spus Adrian Vîrtopean (foto), primarul comunei Densuş.
Pe de altă parte, potrivit acestuia, satele Ştei şi Criva sunt două localităţi aparţinătoare care nu au fost coopera­ti­vi­zate, aşa că separat de acest program, în baza Legii 231
s-au eliberat şi au fost date titluri de proprietate pentru terenurile de sub case şi anexele gospodăreşti (intravilan), rămânând să mai fie atribuite alte peste 20 de astfel de documente.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura