Comunitate

Densuş: Cadastrarea gratuită, cu suişuri şi coborâşuri

Magdalena Șerban

Lucrările din cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Fun­ciară (PNCCF) sunt în implementare și în comuna Densuş. Aici s-au dat deja extrase CF și se pregătesc do­cumentațiile pentru altele, dar obsta­colul îl reprezintă găsirea societăților specializate care să se ocupe, în continuare, de acest demers.

Totul trebuie adus la zi
„Vom finaliza noi loturi și vom de­pune actele la Oficiul Județean de Cadastru. Acum suntem în zona Peșteana și vrem să continuăm. Necazul e că nu prea se arată interesate firmele de topografie, tariful practicat per parcelă (120 lei) și volumul mare de muncă neatrăgându-i prea tare pe cei din domeniu. Sperăm că vom reuși să găsim doritori și să mergem mai departe, cuprinzând și celelalte sate, dar deocamdată ne rezu­măm să finalizăm ce e de ter­minat. Suntem oricum într-o etapă avan­sată, comparativ cu alte comune care abia au pășit în faza a doua de cadastrare. E un proces complex, demarat cu scopul de a pune în ordine su­prafețele. Și este și mai bun, deoa­rece oamenii nu plătesc nimic pentru aceste lucrări, pentru ei fiind gratuite. Conform legii, au prioritate sectoarele cadastrale care cuprind terenuri aferen­te proiectelor de infrastructură de interes naţional şi terenuri agricole subvenţionate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie. Am dat deja cetăţenilor extrase de carte funciară și vor atribui şi altele, pe măsură ce evoluează procedura. Unele localități au fost coo­perativizate, altele nu. Însă pe vremuri, terenurile s-au măsurat cu calul, la pas sau prin alte forme rudi­mentare, iar în prezent, modalitățile tehnice implică precizie și acuratețe, așa că e firesc să întâmpinăm necon­cor­danțe. Dar totul e făcut ca să aibă și rezolvare. Foarte puțini au cadastră­rile făcute sau chiar acte pe proprie­tăți. Lumea nu prea își alocă bani pentru așa ceva fie din lipsa lor, fie din pricină că mereu intervin alte prio­rități. Deasta susțin că e de salutat acest program național”, a spus Adrian Vîrtopean (foto), primarul din Densuş. Edilul a mai menționat că intabularea domeniului public se face treptat, tot pe același considerent bugetar. Ori­cum, toate obiectivele depuse pentru modernizare pe axele europene s-a impus să dețină actele la zi, pentru a primi șansa eligibilității. Ar mai fi ceva drumuri de cuprins plus pășuni, școlile și căminele culturale fiind deja bifate. Reamintim că Programul PNCCF a de­marat la sfârșitul lui 2015 și ur­mează să se încheie în anul 2023. Astfel, până în 2023, autoritățile in­ten­ționează să cadastreze gratuit toate imobilele care nu sunt prinse în prezent în evidențele oficiale. PNCCF se finanțează din veniturile proprii ale ANCPI și din fonduri externe neram­bur­­sabile.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura