Denisa Fodor, medalie de argint la turneul internaţional din Capitală

23 septembrie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Nicolae Gavrea

Sportiva Denisa Fodor (foto în stânga), legitimată la secţia de lupte libere din cadrul Colegiului Naţional Sportiv „Cetate“ Deva, a participat în perioada 21-23 septembrie la puternicul turneu internaţional pentru seniori din calendarul United World Wrestling, organizat de Federaţia Română de Lupte la Bucureşti.
La acest turneu foarte bine cotat la nivel internaţional, pentru punctele acordate câştigătorilor, desfăşurat la Sala Polivalentă din Capitală, au fost prezenţi sportivi din peste 25 de ţări, mulţi dintre ei fiind medaliaţi la Campionatele Mondiale şi Jocurile Olimpice.
Tânăra sportivă din Deva, pregătită de prof. Suraj Moravan (foto în dreapta), a avut un parcurs bun la competiţia de la Bucureşti şi s-a calificat în finala categoriei, dar a fost învinsă de către o sportivă din Statele Unite ale Americii, mult mai bine cotată la nivel internaţional. Denisa Fodor se întoarce acasă cu o medalie de argint, dar şi cu bucuria că a reuşit să se menţină în topul internaţional, cu şansa de a se califica la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Banii guvernamentali au adus două investiţii majore la Gurasada

Unul dintre proiectele câştigate de administraţia publică din Gurasada prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL II) s-a finalizat, iar...

Satul Jeledinţi a devenit centrul lumii pentru o zi

Locuitorii din Jeledinţi au sărbătorit, la acest sfârşit de săptămână, Ziua Satului, ajunsă la cea de-a treia ediţie. Manifestările fac...

Avem huilă pentru 100 de ani, dar nu-i rentabilă exploatarea ei

Resursele de huilă ar fi suficiente pentru 104 ani, însă exploatarea lor este imposibilă, fiind ineficientă economic, astfel că patru...

Închide