Politica si administratie

Declaraţie politică. Complexul Energetic Hunedoara, încotro?

Domnule preşedinte al Senatului, 05 Paran Dorin
Doamnelor şi domnilor senatori,
S-a scris mult despre Complexul Energetic Hunedoara, s-a vorbit mult, s-a dezbătut şi mai mult, dar iată că ne aflăm azi într-un “punct mort”, încât se pare că suntem la sfârşit de drum.
Onor guvernanţii noştri, respectiv Guvernul României PSD, condus de Victor Ponta, parcă nici nu se mai vede datorită însoritelor ţări arabe şi sub Marea Bulibăşeală produsă de utilizarea cardului de sănătate.
La CEH, la fel, este o mare întrebare: Ce e de făcut? Preşedintele Consiliului de Administraţie al complexului a demisionat săptămâna trecută, sindicatele cer majorări de salarii, autorităţile judeţului Hunedoara cer prezenţa primului ministru în Valea Jiului. Banii de subvenţii se pare că au fost o mare gogoaşă marca PSD!
De altfel, se ştie foarte clar că cele 35 de milioane de euro trebuie utilizate pentru achiziţia de Certificate de Carbon şi pentru plata creditorilor celor două Termocentrale: Mintia şi Paroşeni.
Sigur că aceste 35 de milioane de euro sunt rambursabile într-o perioadă de timp. Autorităţile centrale, respectiv Ministerul Energiei s-au angajat la un plan de restructurare, care în şase luni trebuie să fie viabil. Să nu uităm că dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci lichidarea este iminentă…
Doamnelor şi domnilor senatori.
Din nou se pune întrebarea: soluţia unificării minelor din Valea Jiului cu termocentralele Mintia şi Paroşeni a fost cea mai bună? Se pare că nu. Atunci, de ce nu revenim la formula iniţială? Atât minele viabile din Valea Jiului, cât şi termocentralele, să fie independente şi să se descurce pe cont propriu.
Onoraţi guvernanţi PSD, luaţi o decizie, nu mai tot amânaţi, promiţându-le angajaţilor fel de fel de lucruri, care nu se pot realiza. Sau lăsaţi timpul să le rezolve problemele? Cu promisiunea că vin chinezii aţi dat-o în bară, la fel, promiţându-le oamenilor că va fi bine şi frumos doar să voteze cu PSD! Nu v-au votat! De ce nu i-aţi ajutat?!
Deoarece e mai uşor să-i minţi pe oameni şi să le promiţi, doar ca să obţii voturi, în loc să le propui soluţii clare, chiar dacă pe moment e mai greu, dar pe termen lung, chestiunea în cauză se ameliorează şi normalizarea ei duce la locuri de muncă sigure şi cele 6.000-7.000 de familii au ce pune pe masă.

Senator PNL Hunedoara, ing. Dorin PĂRAN

6 comentarii la „Declaraţie politică. Complexul Energetic Hunedoara, încotro?

  • Incredibil, acest om ajunge senator a doua oara , in alianta USL, cand PSD-ul era bun, iar la Complexul Energetic totul era lapte si miere.Acum s-a trezit si tovarasul Paran, a citit din ceva ziare mai vechi sigur , si a descoperit vinovatul.Cat timp vom mai vota asemenea specimene???

  • asemenea psecimene vor mai fi in parlament atata timp cat avem o lege electorala confuza,iar cei ce voteaza sunt batuti in cap

  • dl PARAN dar cand PDL-ul, a sustinut numirea lui VLADU ca si director la Mintia de ce nu a ti luat atitudine, de ce a ti fost de acord sa fie pus acestindivid stiind ca a nenorocoi CFR-ul, sau cand a dat bani de campanie din bugetul Mintiei – de ce nu v ati opus.
    sa lasam ipocrizia asta, din pacate MINTIA se indreapta spre faliment din cauza politicului si a managementului defectuos.

  • Paran ? Un basist vopsit, n-a facut absolut nimic pentru colegiul pe care-l reprezinta. Un zero absolut.

  • Politica romaneasca e plina ochi de C R E T I N O – H O T I.
    Dar , din pacate ei sunt exponentul mediocritatii intelectuale a natiei , in care ne-a adus scoala comunista. Si tot din pacate, scoala post-comunista e si mai proasta, chiar spre dezastru.
    Decat sa votam in halul in care am votat 25 de ani, mai bine deloc.
    Bleahhh

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura