Fara bascalie

De ce nu trăim (mai) liniştiţi…

Am avut o mică revelaţie, dacă aşa se poate numi genul de bucurie care te cuprinde când îţi furnizezi singur răspunsul la o întrebare ce te frământă de mult timp. Ei bine, nu era vorba chiar despre o întrebare, ci despre o constatare: străinii – mă refer acum la cei aflaţi la vest de noi, mai precis de la Nagylak încolo – par mult mai relaxaţi. Nu vezi pe feţele lor atâta încrâncenare, sunt mai amabili, evident, mai bine-dispuşi. Doar pentru că o duc mai bine, câştigă mai mult? (asta fiind întrebarea determinată de constatare…). O fi şi asta, dar am mai găsit, cred, un răspuns valabil.
Răspunsul l-am găsit întrebându-mă de ce ne băgăm noi, jurnaliştii, în toate? Unde ne pricepem şi unde nu ne pricepem… Şi ca să completez raţionamentul, voi spune şi că cititorii noştri se pricep şi ei, uneori mai bine, la exact aceleaşi chestii.
Păi da, se pricep tocmai pentru că realitatea îi sileşte. De aici rezultă răspunsul – străinii ăia de care vorbeam eu sunt mai relaxaţi, tocmai pentru că din preocupările lor lipsesc chestiile care pe noi ne macină, ne toacă şi ne mănâncă zilele, forţându-ne să devenim multi-pluri calificaţi.
Hai să iau ca exemplu un austriac, încercând să spun la ce nu trebuie să se gândească, şi deci să se priceapă el. Lista poate fi completată.
Nu-l preocupă problema autostrăzilor.
Nu-l preocupă gropile din drumuri.
Nu-l preocupă trenurile care întârzie şi nici cele care merg prea încet, din cauză de terasament vechi/uzat.
Nu se gândeşte la starea infrastructurii pentru utilităţi – conducte de apă, gaz, termoficare. Nu este preocupat de existenţa/nonexistenţa gropilor ecologice de gunoi.
Nu-l interesează starea monumentelor istorice sau a celor naturale care se degradează. Nu sunt la ei asemenea monumente. Nu-l interesează aglomeraţia rutieră din centrul Vienei. E ori foarte rară, ori tipii sunt atât de politicoşi, încât se fac că n-o observă. Aici completez – nu se preocupă de problema mitocanilor.
Nu au insomnii din pricina câmpurilor lăsate în paragină. Nu-i enervează capacele de canal furate de hoţii de fier vechi şi nici câinii vagabonzi.
Nu-i enervează tipii cu SUV-uri (mai nou cross-over), care aruncă peturile sau cojile de portocale pe geamul din care se revarsă manelele. Nu-i enervează Guţă şi Salam (poate cel mult un exces de Strauss…).
În fine, nu-i enervează jurnaliştii care tot scriu despre rău, de parcă s-a adunat tot aici. Realitatea este că nu s-a adunat, dar parcă sunt prea multe de corectat. Orice s-ar spune, mai multe decât la vest de noi.
Ştiţi ce mi-a spus un prieten? Ce făceam dacă ne năşteam în Etiopia? Există un răspuns – îi invidiam pe cei din România, de exemplu. Să fie totul doar o chestiune de şansă şi comparaţie?

4 comentarii la „De ce nu trăim (mai) liniştiţi…

  • Repet stimabile, editorialele tale sunt ca latratul cainelui la luna. Si daca tot nu vrei sa placa nimanui nu le mai publica. Esti in postura doamnei care merge la psihiatru si se plange ca isi scrie scrisori singura. Medicul o intreaba: „Si ce va scrieti ?” Pacienta raspunde „Nu stiu ca nu le-am primit inca”. Mai este o solutie. Sa scrii in editorial si numele adresantului pentru a nu exista dubii pentru cei nelamuriti.

  • Lupe portocaliu din cate se vede mata ai ceva obsesii.Nu suporti liberali si daca nu-i vezi.Sau va da sefu norma la zilnica la dat contre?

  • daca vizitezi soseaua pricipala a unei tari este aproximativ asa cum sustineti,pe ulita mare totul straluceste, daca te ratacesti la periferie poate fi periculos si la vest, gindindu-ne la satele de tigani din Ungaria carora li s-a dat foc, da au facut-o pe sest si nu prea s-au inghesuit sa-i mediatizeze sau la situatia tiganilor din Slovacia unde sunt paziti de politie sa nu iasa din perimetrul acordat lor,in schimb in Romania rromi in SUV-URI au libertatea sa sfideze orice norma de bun simt ba se cocoteaza si in politica tinind cont de limbaj si de multe ori romanii in tara lor sunt marginalizati intr-un etern joc de interese ale unora veniti de aiurea…cit despre Austria=paradis fiscal la concurenta cu Andora…cind banul este o industrie este normal sa fie totul ok!!

  • Incep sa imi placa din ce in ce mai mult articolele dvs . Ati ajuns in sfirsit la a discuta probleme ” mai pamintesti ” zic eu mai reale. As combina articolele dvs cu cele de la ”gura lumii” as da numele celor implicati in faradelegi si as urmari in ce fel i-au atitudine autoritatile competente .Comparatiile care le faceti cu vecinii sant reale si ar trebuie si la noi aplicate . Dar cred ca este ceva utopic in contextul cind la noi sint persoane gen care semneaza ”udrea” lupu ” si se vede ca nu au contact cu realitatea ! Eu va doresc succes .Fiti mai transant .Cu stima .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura