Comunitate

Datorii la apă de peste 8 milioane lei

Cristina Ghenea

Hunedorenii au rămas în urmă cu plata facturilor pentru serviciile de apă şi canalizare, astfel că societatea Apa Prod are de recuperat peste 8 milioane lei de la clienţii din judeţ. Primele locuri din topul datornicilor sunt ocupate de asociaţiile de proprietari din Hunedoara şi Deva.

N-au plătit niciodată facturile

Rău-platnicii sunt consideraţi a fi acei clienţi care întârzie cu plata facturii peste 40 de zile. Problema, însă, este că unii nu şi-au mai achitat datoriile din 2005 – an în care SC Apa Prod SA a preluat fostul RAIL. Practic, aceştia n-au plătit niciodată apa pe care au consumat-o. Operatorul are acum de recuperat doar din municipiul Hunedoara, aproximativ 4,5 milioane lei, iar din Deva, peste două milioane lei. Cea mai mare datorie din municipiul de pe Cerna o au locatarii unui bloc de garsoniere, situat pe bulevardul Dacia, şi însumează 56.420 lei. Într-un alt bloc, situat pe strada Trandafirilor, patru familii au, în total, o datorie de 47.000 lei. „În Hunedoara, de exemplu, 72 la sută din creanţe sunt ale asociaţiilor de proprietari, iar restul sunt înregistrate de instituţiile bugetare şi de alţi beneficiari. Sistarea furnizării apei, însă, nu este o măsură luată foarte des, căci odată somaţi, cetăţenii vin şi mai achită din datorii. Cât despre cei care sunt cu plata la zi, însă locuiesc în blocurile cu cele mai mari restanţe, majoritatea dintre aceştia şi-au făcut contorizări individuale“, a declarat Bogdan Leucuţa, asistent relaţii publice şi comunicare în cadrul SC Apa Prod SA.

One thought on “Datorii la apă de peste 8 milioane lei

  • In anul 2004 sa dat o amnistie pentru cei cu datorii la taxe ,care au copii mai multi si nu pot sa plateasca ,de ce nu sau recalculat taxele si nu mai ajungeau la asa de mare datorii ,la un calcul de o suta de lei pe luna intr-un an ajunge la 1200 de lei ,deci nu se putea ajunge la acest prejudiciu ,cineva fura cetatenii .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura