Cupa Muzicanţilor la minifotbal, adjudecată de o trupă din Timişoara

Ovidiu Mănăstire

A treia ediţie a Cupei Muzicanţilor la minifotbal, organizată la Deva, a fost adjudecată de echipa Decibelii Timişoara, care a trecut în finală de Steaua Dunării Turnu Severin. Campioni în vară la ediţia a doua, organizată la Zădăreni, muzicanţii din Deva s-au oprit de această dată în faza grupelor.

Devenii nu s-au simţit bine pe propriul teren
După succesul avut în luna iunie, când a avut loc a doua ediţie, Cupa Muzicanţilor la minifotbal şi-a desfăşurat al treilea episod, fiind organizată la Deva. Opt trupe din Timişoara, Oradea, Drobeta Turnu Severin şi bineînţeles, Deva s-au luptat pentru trofeele puse în joc, acordate atât primelor trei echipe cât şi celor mai buni jucători. Cele opt formaţii au fost împărţite în două grupe, jucându-se fiecare cu fiecare iar la final, primele două clasate din fiecare grupă au obţinut accesul în semifinale. Grupa A a fost adjudecată de echipa Decibelii Timişoara, urmată în clasament de Steaua Dunării Drobeta Turnu Severin, Şoimii Deva şi Bayern Deva. Ultima e chiar campioana en-titre din vară, care acum însă, pe propriul teren, nu a putut repeta prestaţiile de la Zădăreni. Grupa B a fost câştigată de FCSV Oradea, urmată în clasament de Slăninuţa Romanes Oradea, Old Band Timişoara şi TM Music Timişoara.

Decibelii, fără rivali
În semifinale, Decibelii Timişoara a trecut de Slăninuţa Romanes Oradea, scor 2-0 iar Steaua Dunării Drobeta Turnu Severin a învins pe FCSV Oradea după executarea penaltiurilor, scorul în timpul regulamentar fiind 1-1. În finala mică, FCSV Oradea a învins cu 5-0 pe Slăninuţa Romanes Oradea, adjucându-şi locul 3. Marea finală a fost adjudecată de echipa Decibelii Timişoara, care au trecut de Steaua Dunării Drobeta Turnu Severin, scor 2-1. S-au acordat şi premii individuale, Cosmin Bîrlan (Old Band Timişoara) fiind declarat cel mai bun jucător al turneului iar Octavian Mezin (Decibelii Timişoara) a fost cel mai bun portar. Eliminată în faza grupelor, Bayern Deva s-a consolat cu două premii speciale, Ionel Titi Almăşan fiind cel mai în vârstă jucător al turneului iar George Pîrvan a fost declarat cel mai bun muzicant dintre fotbalişti. „Turneul s-a desfăşurat foarte bine, nu au fost probleme şi toate echipele participante s-au declarat mulţumite. E adevărat că ne doream să repetăm performanţa din vară, dar de această dată nu s-a putut. Poate în primăvară, la Timişoara, vom reuşi să ne clasăm pe podium”, a spus Ovidiu Drăgan, căpitanul echipei Bayern Deva şi cel care alături de Florin Luca, s-a ocupat de organizarea şi buna desfăşurare a competiţiei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Foresta Lunca a realizat surpriza etapei în Liga a V-a

Echipa din Lunca Cernii, ocupantă a locului 10 înaintea etapei, a reuşit să producă una din cele mai mari surprize...

A văzut-o cineva?

La data de 13 noiembrie a.c., în jurul orei 22:30, la sediul Poliţiei Oraşului Petrila s-a prezentat un bărbat în...

Armă deţinută ilegal, ridicată de poliţişti

Poliţiştii Serviciului de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat două percheziţii în zona comunei Lăpugiu de Jos. În urma...

Închide