Cum s-au scurs 38.000 de lei odată cu apa de ploaie

Nicolle Ebner

Tot mai mulţi deveni reclamă faptul că municipiul este plin de ţânţari şi tot felul de gâze, de nu mai poţi merge pe stradă sau poposi la o terasă, din cauza lor.

Dezinsecţie pe timp ploios

„Ce să dispară ţânţarii, dar parcă mai tare s-au înmulţit, după campania de dezinsecţie. Nu mai pot ieşi la plimbare cu copilul, pentru că este tot plin de muşcături de ţânţar. Am încercat să sun la primărie, pe numerele de telefon afişate pe site-ul oficial al instituţiei, dar mi-a intrat robotul sau în alte cazuri, tot robotul îmi spunea că nu mai este loc şi pentru mesajul meu, atâtea reclamaţii s-au făcut pe tema ţânţarilor”, se plânge Raluca V., o mămică din Deva.

Potrivit datelor oficiale, în perioada 15-30 iunie 2010, Primăria Deva şi DD Chim, operatorul de specialitate din cadrul Compartimentului de salubritate din cadrul primăriei, au efectuat o campanie de dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare pe raza municipiului. Pentru dezinsecţia avio, s-a folosit produsul DIADYANA, un insecticid concentrat pentru combaterea insectelor zburătoare (muşte, ţânţari, molii, viespi) şi târâtoare (gândaci, furnici, ploşniţe, purici, căpuşe, păienjeni). Serviciul prestat a costat peste 38.000 de lei, bani plătiţi din bugetul local, numai că, în ciuda garanţiilor privind calitatea produsului, efectul a fost zero. Ploile torenţiale semnalate zilnic în reşedinţa de judeţ au spălat imediat insecticidul împrăştiat din avion de firma DD Chim.

O nouă campanie, dar pe ce bani?

Şi uite aşa, 38.000 de lei s-au scurs odată cu apa de ploaie. „De vină suntem şi noi, primăria, pentru că am dat undă verde pentru efectuarea campaniei de dezinsecţie, fără a se ţine cont şi de avertizările meteo”, a concluzionat viceprimarul Marcel Morar. „Chiar ieri, am stabilit să luăm din nou legătura cu cei de la DD Chim, pentru că Deva este din nou plină de ţânţari şi insecte. Pentru moment, efectul s-a simţit, dar după cum se ştie, nu a fost zi fără ploaie în Deva, şi a spălat tot insecticidul. Va trebui să repetăm campania, dar nu ştiu dacă ne mai permitem, pentru că, din punct de vedere financiar, suma alocată acestui serviciu este limitată”, declară Ludovic Szots, directorul tehnic al Primăriei Deva.

2 comentarii la „Cum s-au scurs 38.000 de lei odată cu apa de ploaie

  • 15 iulie 2010 la 18:49
    Permalink

    Eu zic ca ati dat „unda verde” intentionat, ca sa mearga banii unde „trebuie” !!!

  • 16 iulie 2010 la 10:15
    Permalink

    Da cei de la DD Chim ce zic, mai „jurnalistilor”

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare