Actualitate

Cu toate investiţiile, ApaServ are pierderi

Anamaria Nedelcoff

Deşi în vara anului trecut, s-a semnat un contract de 40 de milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea reţelelor de apă şi canalizare din Valea Jiului, investiţie aflată în derulare, pierderile înregistrate de SC ApaServ SA pe magistralele şi conductele de transport a apei sunt în continuare de peste 40 la sută.

S-a investit numai în magistrală
La începutul lunii aprilie, locuitorii Văii Jiului vor afla dacă vor fi primite cele 140 de milioane de euro anul
acesta, întrucât în an electoral, se pot întâmpla o mulţime de minuni. ”SC ApaServ SA este în situaţia de a obţine un proiect de 140 de milioane de euro, pentru a dezvolta reţeaua de apă şi canalizare, sperăm să obţinem fondurile, avem o întâlnire în data de 6 aprilie la Bucureşti şi să începem lucrările în septembrie”, a declarat Costel Avram, vicepreşedintele CJ Hunedoara. Cât despre pierderile actuale, acesta recunoaşte că sunt foarte mari.  ”Reţelele sunt vechi, de 30 de ani şi deşi s-au investit 40 de milioane de euro, avem în continuare pierderi foarte mari, că până acum s-a investit numai în magistrală. Dacă oamenii din Valea Jiului ar şti ce se află în ţevile de apă, nu ştiu dacă ar mai bea apă de la robinet”, mai spune Avram.
Monica Tarcea, directorul compartimentului de Dezvoltare în cadrul Apaserv, spune că abia în şase aprilie vor începe discuţiile la minister. Până atunci, se lucrează la stabilirea listei de priorităţi, adică, ce investiţii trebuie realizate mai întâi. „Este nevoie de încă 210 de milioane de euro, dar se va stabili ce este prioritar acum, pentru a obţine cele 140 de milioane de euro. Proiectul de 40 de milioane de euro este încă în implementare. Se lucrează la sistemul de alimentare cu apă în Petrila şi Aninoasa. Pierderi în prezent sunt cam de 37-40 la sută, pentru că nu s-au făcut investiţii de ani buni, plus că reţelele sunt foarte vechi”, precizează Monica Tarcea.

Cea mai scumpă apă din ţară
Chiar dacă de-a lungul anilor, conducerea furnizorului de apă a anunţat că a beneficiat de fonduri importante pentru modernizarea reţelelor de apă, care au avut drept scop creşterea serviciilor către populaţie, pierderile, după cum se vede, sunt încă  foarte mari. Iar efectul este că, deşi Valea Jiului este zona în care apa vine prin cădere, paradoxal, tariful este cel mai mare din ţară. Astfel, dacă în Valea Jiului, un metru cub de apă ajunge la 7 lei cu TVA, la Deva este de 3,94 lei, la Timişoara, 4,14 lei, la Arad, 3,17 lei, la Târgu Mureş, 4,90 lei, iar la Târgu Jiu, 2,64 lei.

2 comentarii la „Cu toate investiţiile, ApaServ are pierderi

  • Iar pentru anul viitor Molot si Avram au stabilit sa scumpeasca iarasi apa in Valea Jiului,dar ei se imbogatesc pe timp de criza mondiala.

  • Problema este ca tevile vechi au ramas neschimbate ,ma refer la cele mari pe care vine presiunea mare la apa ,si cum ele sunt sparte apa se pierde .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura