Sport

CSŞ Petroşani terminã anul în frunte şi la junioare II

Echipa de handbal feminin a clubului CSŞ Petroşani, antrenată de Daniel Brânzău, a terminat anul 2016 pe prima poziţie a clasamentului seriei G din cadrul campionatului naţional de junioare II. Gruparea din Valea Jiului a reuşit o victorie în ultimul turneu de sală, suferind şi primul eşec din acest sezon.

Un eşec la limită şi o victorie la scor
Cu un parcurs perfect după turul sezonului regulat şi primul turneu de sală, CSŞ Petroşani s-a prezentat la Sebeş, în al doilea turneu de sală al seriei, din poziţia de lider al clasamentului. Fetele antrenate de Daniel Brânzău au stat în prima etapă a competiţiei, jucând în a doua rundă, contra echipei LPS Banatul Timişoara. Handbalistele din Petroşani au suferit în faţa bănăţencelor prima înfrângere din acest sezon, scor 34-35, dar în al doilea meci al turneului au învins pe CSŞ Drobeta Turnu Severin, scor 51-22.

Revin în competiţii în luna februarie
Cu aceste rezultate, CSŞ Petroşani a încheiat anul 2016 pe primul loc al seriei, cu 25 de puncte din 12 meciuri, urmată fiind de LPS Sebeş, cu 23 de puncte şi LPS Banatul Timişoara, cu 19 puncte. Seria G a campionatului naţional de junioare II la handbal feminin se va relua în 12 februarie, cu etapa a VIII-a din sezonul regulat, CSŞ Petroşani urmând să întâlnească în deplasare pe Unirea Sânnicolau Mare. (Ovidiu Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura