CS Volei Club Deva a pierdut din nou cu echipa din Oradea

12 martie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Nicolae Gavrea

Echipa de volei feminin CS Volei Club Deva a pierdut din nou cu 3-0 (-15, -18, -15), în faţa sportivelor de la CSU Oradea, în meciul retur din sferturile de finală ale play-off-ului din Divizia A2 Vest, al doilea eşalon valoric din România.

Meciul a fost urmărit de foarte mulţi spectatori veniţi să le susţină pe voleibalistele din Deva, în tentativa lor de a obţine o victorie, fie ea şi de palmares. Dacă în primul set, elevele pregătite de prof. Liviu Grădinaru au încercat să ţină ritmul cu partenerele de joc, fiind depăşite pe final de set (25-15), în actul secund, voleibalistele din Deva au comunicat mai bine şi au câştigat puncte prin efortul colectiv al echipei. Mai experimentate, jucătoarele din Oradea au întors însă rezultatul şi au câştigat setul secund (25-18) ca şi setul al treilea ( 25-15), obţinând astfel calificarea în următoarea manşă a competiţiei.
CS Volei Deva a evoluat în formula : Ticula, Soreanu, Han, Stoian, Bărzaune, Breban, Lucescu, Deac, Pogar, Popa, Costăchescu şi Poleac, cu menţiunea că echipa a avut în componenţă trei junioare de categoria a IV-a, care vor câştiga multă experienţă competiţională în viitor.

Loading...

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Etapă de zonă, importantă pentru calificare la Campionatele Naţionale de karate-fudokan

Un număr record de sportivi (peste 200 de copii, juniori, cadeţi şi seniori) au participat la finalul săptămânii trecute la...

Derbiul campionatului naţional de futsal, la Deva

Autobergamo Deva, campioana de futsal en titre, primeşte astăzi de la ora 18, la Sala Sporturilor din Deva, în cadrul...

Liderul ACS Şirineasa, meci egal cu Naţional Sebiş

Echipa din Valea Jiului a întâlnit o formaţie de top din serie, arădenii fiind pe locul cinci în clasament, cu...

Închide