Sport

CS Hunedoara, egal dramatic cu Metalurgistul Cugir

Nicolae Gavrea

CS Hunedoara şi Metalurgistul Cugir au terminat la egalitate, 3 – 3, partida din cadrul etapei a treia a Ligii a treia, după ce gazdele au început bine joc şi au avut trei incursiuni periculoase la poarta adversă, prin Bloj şi Iacob, însă centrările lor nu au fost fructificate de coechipieri.

Cei care au deschis scorul au fost însă oaspeţii, în minutul 6, când la prima lor acţiune de atac, Şaucă a centrat şi Necşulescu a reluat cu capul din şase metri, fază la care Cobliş s-a accidentat, având nevoie de îngrijiri medicale şi dând emoţii celor din staff-ul tehnic al hunedorenilor.
Echipa locală nu a căzut psihic după gol, mai mult, a păstrat un ritm antrenant, în care ocaziile de gol le-am înregistrat la ambele porţi, iar jocul a fost la nivelul ligii superioare. În min. 31 Tecsi l-a găsit cu o pasă excelentă pe Marinca, acesta a scăpat singur pe stânga şi a finalizat din careu pentru egalul de 1-1. Peste patru minute gazdele au înscris din nou. Iacob a centrat de pe dreapta, Daniel Creciunesc a şutat sub transversală, de unde Crivăţ a deviat spectaculos în corner. Herci execută lovitura de colţ care îl găseşte pe Bloj la 10 metri de poarta cugireană şi mijlocaşul hunedorean a trimis imparabil în plasă, 2-1 pentru CS Hunedoara, spre bucuria suporterilor din tribune.
Ritmul alert al jocului s-a menţinut şi în partea secundă, dar pe lângă fazele frumoase de gol au apărut multe cartonaşe galbene, iar unele s-au transformat chiar în cartonaşe roşii. Oaspeţii au trecut pe lângă egalare în min. 61, când Dican s-a aflat singur-singurel în careu cu Cobliş, însă portarul hunedorean a scos miraculos în corner, dar nu ratează şansa de gol în min. 65: o centrare de pe stânga a lui Copilu şi trimisă fără adresă în careul gazdelor a fost reluată nefericit cu capul în proprie poartă de Ionică şi este 2-2. Bucuria oaspeţilor a durat însă numai trei minute, pentru că în min. 68 Tecsi a centrat cu exteriorul şi Daniel Creciunesc a reluat cu capul din 8 metri pentru 3 – 2.
În minutul 73 Doboş a văzut al doilea cartonaş galben pentru un fault asupra fostului său coechipier Şaucă, Cobliş a mai avut o intervenţie salvatoare la reluarea cu capul a lui Necşulescu, pentru ca în minutul 80 să se restabilească egalitatea numerică după eliminarea lui Cercel, al doilea galben pentru fault la Tecsi. Daniel Creciunesc şi Itu puteau marca în ultimele 10 minute, dar a făcut-o Şaucă la o fază prelungită de atac a Metalurgistului: „foarfecă” pe spate Itu, urcat în careul hunedorean, Cobliş a respins şi Şaucă a reluat din voleu sub transversală în min. 90. Tabela arăta 3-3, egalitate mincinoasă, după cursul jocului.
Imediat după joc, Mircea Alic jr. a declarat: „Pe mine rezultatul nu mă mulţumeşte, am pierdut două puncte preţioase. Suntem o nou promovată, trebuie să ne câştigăm meciurile de acasă ca să nu avem emoţii. Sper doar ca aceste puncte pierdute să nu conteze la final de campionat. Nu ne putem compara din nici un punct de vedere cu cei de la Cugir, ca lot sau financiar. Cu toate acestea, cu dăruire şi ambiţie am întors rezultatul de la 0 – 1. Pe final, şi noi, şi ei am avut ocazii, oricare dintre echipe putea câştiga. Le-am şi spus băieţilor după meci că nu sunt supărat pe ei, cu atitudinea de azi nu pierdem cu nimeni. Ne-a lipsit maturitatea de a gestiona acel 3 – 2 pentru a obţine victoria.”
CS Hunedoara: Cobliş – Iacob (min. 61 Kocsis), Ciucurescu, Ionică, Doboş (eliminat min. 73) – Bloj (min. 66 Cr. Creciunesc), D. Creciunesc, Herci, Marinca – Marcu (min. 71 Bălăuţă), Tecsi (min. 77 Trăşcan). Antrenori – Mircea Alic şi Raul Spătaru

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura