Sport

Cetate a pierdut la scor partida de la Lipova

Nicolae Gavrea

Partida care a opus formaţiile Şoimii Lipova (liderul actual al seriei a patra din Liga 3) şi CNS Cetate Deva a avut un deznodământ neaşteptat în ceea ce priveşte proporţiile scorului pentru echipa deveană, care a pierdut la scor, 4 – 0 în favoarea gazdelor.

Prima repriză a fost una echilibrată, doar ocazia lui Sergiu Popa – şut pe lângă poartă – fiind de notat în primele 20 de minute. A venit însă faza la care Radak l-a faultat în careu pe Trabalka şi golgheterul gazdelor a transformat penaltiul acordat, deshizând scorul.
Braga putea egala în min. 24, însă Filip a fost la post şi a respins şutul acestuia de la 25 de metri lateral stânga, iar Robert Cristian a executat fără probleme pentru portarul Lipovei o lovitură liberă de la 25 de metri perpendicular pe poartă.
Echilibrul s-a rupt în min. 28, când Voineag l-a faultat fără minge pe Poiană şi deveanul a fost eliminat. Rămasă în inferioritate, echipa Cetate nu a rezistat presiunii jocului şi Şoimii şi-a majorat avantajul până la pauză prin Sulea, bine găsit de Trabalka la marginea careului devean.
După pauză, gazdele au controlat jocul, cu om în plus, oaspeţii contând în atac doar prin lovitura de cap a lui Robert Cristian şi şutul lui Mirică, ambele parate de Filip. Pe final de meci lipovenii au mai înscris de două ori, prin Vasinc şi Buta, proaspăt intraţi pe teren, şi astfel scorul a ajuns unul mai greu digerabil pentru Cetate.
Antrenorul devean Ioan Petcu a declarat: „Meciul a început echilibrat până am luat gol din penalti şi s-a rupt când a fost eliminat, meritat într-adevăr, fundaşul nostru. La 2 – 0 şi în 10 oameni am încercat să avem reacţie în repriza a doua, am avut două – trei ocazii, dar nu am reuşit să finalizăm. Din păcate greşelile personale, cum a fost şi cea de la eliminare, nu mai spun că şi în partida trecută am jucat în 10 oameni, ne dau înapoi de la obiectivul avut la început de campionat, şi anume să construim o echipă competitivă. Sperăm totuşi să ne mobilizăm la următoarea partidă de acasă cu Alba Iulia şi să obţinem o victorie foarte necesară pentru moralul echipei.”
CNS Cetate Deva: Apostol – Kelemen, Radak, Boldea, Voineag (eliminat min. 28) – Mirică, Braga (min. 38 Şoit) – Fetiţa (min. 68 Circov), R. Cristian (min. 68 R. David), Lupu – Suciu. Antrenor – Ioan Petcu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura