Actualitate

Cristina Neagu – una dintre cele mai bune handbaliste ale lumii

Născută pe 26 august 1988 în București, Cristina Neagu a reușit să ajungă cea mai bună jucătoare de handbal din România și printre cele mai bune ale lumii.

Având evoluții excelente pentru echipele de club din România și pentru cele din străinătate, Cristina Neagu a impresionat și în tricoul naționalei de handbal.

Află din rândurile de mai jos care a fost parcursul Cristinei Neagu în cariera sa de handbalistă, care au fost cele mai mari realizări, dar și alte informații interesante.

Evoluția la juniori

Primul contact cu handbalul s-a produs la vârstă de doar 12 ani. Antrenoarea Maria Covaci era în căutare de talente la școli pentru a forma un club de handbal. Handbalul i-a intrat în sânge Cristinei Neagu încă din acel moment.

Elevă la Moisil, Cristina făcea antrenamentele dimineața și seara și era nevoită să suporte costurile deplasărilor pentru meciuri, inclusiv hrană și cazare din bani proprii.

În 2005 a evoluat la Campionatul European de Junioare din Austria, unde a primit prima distincție oficială, fiind desemnată cea mai bună jucătoare a turneului.

Transferul la Rulmentul Brașov

La vârsta majoratului, Neagu s-a transferat la Rulmentul Brașov, unde în foarte scurt timp a devenit o piesă de bază în angrenajul echipei. A primit chiar și o distincție de sportiva anului în Brașov.

Un an mai târziu a fost convocată în premieră la echipa națională de către Gheorghe Tadici, participând alături de celelalte jucătoare la Mondialul din Franța, turneu la care România s-a clasat pe locul 4.

În 2008 la Rulmentul Brașov a jucat finala Cupei Cupelor cu Larvik, însă a pierdut cu scorul de 50-40. Pe toate meciurile de handbal din lume poți să pariezi online la Unibet, iar pentru asta poți să vezi cum îți faci cont Unibet.

Transferul la Oltchim

În 2009, mai multe jucătoare de la Rulmentul Brașov, printre care și Neagu au devenit libere de contract pentru că nu și-au primit salariile restante, clubul având dificultăți financiare mari.

În luna februarie s-a transferat la Oltchim Râmnicu Vâlcea. Încă de la sezonul de debut la acest club, Neagu și-a condus echipa până în finala EHF, unde a jucat cu Viborg.

Vâlcencele au pierdut și meciul tur și pe cel retur, însă până în prezent acea evoluție rămâne cea mai bună prestație a clubului vâlcean în EHF.

În 2010, la Oltchim a venit antrenor Peter Kovacs, un antrenor care și-a pus amprenta pe stilul Cristinei. Drept dovadă, în 2010, Neagu a fost jucătoarea-cheie din selecționata României de la Campionatul European din Danemarca și Norvegia.

Neagu a fost golghetera turneului, reușind în total să înscrie de 53 de ori din 106 de aruncări. A mai ocupat locul 1 la numărul de assist-uri și a fost premiată cu titlul de cel mai bun inter stânga al turneului.

Chiar în timpul turneului european, Viborg se interesase de jucătoarea noastră și îi propusese un salariu de 300.000 de euro pe an. Cumva, Neagu a hotărât să rămână la Oltchim Râmnicu Vâlcea, campioana României.

În ianuarie 2013 Cristina suferă o accidentare grea, care o ține departe de teren vreme de 6 luni, ea având ruptură la ligamentele încrucișate.

Transferul la Buducnost

Deja din 2013 clubul vâlcean începea să aibă probleme financiare majore, iar salariile nu mai puteau fi plătite la zi. În vară, clubul deja s-a desființat, iar jucătoarele erau libere de contract.

Buducnost nu a ratat ocazia și a transferat-o imediat pe Cristina Neagu, chiar dacă aceastaera încă în recuperare medicală și nu putea juca.

În sezonul respectiv, deși revenită după accidentare, Neagu și-a condus echipa Buducnost până în actul final al Ligii Campionilor. Din păcate pentru ea însă, în finală a pierdut cu scorul de 21-27 în fața unei formații mult mai puternice, Gyor.

Revenită complet, a început în forță sezonul competițional 2014-2015, an în care a obținut cele mai mari performanțe.

A ajuns din nou în finala Ligii Campionilor cu Buducnost, unde a întâlnit formația Larvik, de care a dispus cu scorul de 26-22. A primit titlul de cea mai bună marcatoare a competiției, după 102 goluri înscrise.

Pe lângă asta, a fost inclusă în Dream Team-ul competiției, fiind nominalizată și cel mai bun inter stânga.

Transferul la CSM București

După mai multe prelungiri succesive de contract, în luna februarie 2013, Cristina a hotărât că e momentul să se întoarcă în țară și a încheiat un contract cu CSM București.

Cu această formație, Cristina a câștigat 3 titluri de campioană națională, 5 Cupe ale României, 3 Supercupe și a obținut locul 3 în EHF Champions League.

Așa cum ne-a obișnuit, Cristina Neagu a fost încă de la momentul sosirii la clubul bucureștean o jucătoare cheie în angrenajul echipei, fiind absolut indispensabilă.

Performanțe la echipa națională

Alături de echipa națională a României, Neagu a câștigat 5 medalii de bronz: la Campionatul Mondial din Danemarca în 2015, Campionatul European din Danemarca și Norvegia din 2010, Campionatul European de Tineret din Turcia în 2007, Campionatul Mondial de Junioare din Canada în 2006 și Campionatul European de Junioare din Austria în 2005.

În anul 2011, Cristina Neagu a primit din partea IHF (Federației Internaționale de Handbal) distincția pentru cea mai bună jucătoare din lume în sezonul 2010.

După acel moment a mai fost desemnată cea mai bună jucătoare a lumii în 2015, 2016 și 2018 și astfel a intrat în cărțile de istorie ale sportului ca prima jucătoare din lume care câștigă această distincție de 4 ori.

Performanțele obținute până în acest moment de Cristina Neagu sunt incontestabile și cariera ei mai are câteva sezoane bune până la final. Până atunci însă, Cristina Neagu continuă să rămână o sursă de inspirație pentru generațiile viitoare.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura