Sport

Corvinul Hunedoara, gata de reluarea Ligii 2. Ce își dorește Florin Maxim

Corvinul Hunedoara a finalizat seria meciurilor amicale după întâlnirea cu SCM Zalău (scor 1-0), iar Florin Maxim (foto) a vorbit despre cum a decurs a­ceastă perioadă de pregătire, dar și despre ce așteptări are de la partea a doua a sezonului de Liga 2, care a debutat în acest weekend, cu etapa a 18-a, scriu cei de la prosport.ro. Hune­dorenii nu au evoluat pentru că ar fi trebuit să întâlnească formația din Mioveni, exclusă din Liga 2, iar acum așteaptă runda de la finalul săp­tă­mânii următoare.

Au nevoie de victorie
Maxim și-ar fi dorit ca echipa lui să dispute, însă, un meci oficial, dar până la urmă s-a mulțumit și cu un test contra liderului Seriei 10 din Liga 3. Corvinul Hunedoara va întâlni la finalul săptămânii următoare FCU Craiova, o adversară directă din lupta pentru calificarea în play-off.
Speră ca accidentările să nu mai apară până la ora jocului cu oltenii, pentru că înaintea amicalului cu SCM Zalău a remarcat anumite probleme de ordin medical în lotul de jucători, Ion Cărăruş, Viorel Lică și Predrag Vladic.
”Mi-aş fi dorit şi eu să jucăm un meci oficial în acest week-end, dar am mai spus-o, aceasta e situaţia actuală, nu avem ce face. Rămâne să ne păstrăm sănătoşi până la primul joc, cu Craiova pentru că avem nevoie de victorie, sub orice formă, cu orice mijloace.
Chiar îmi doresc să vină cât mai multă lume la meci, înţeleg că va fi duminica, sperăm să fie şi temperatura mai prietenoasă şi să încercăm, îm­preună, să ţinem punctele acasă şi spe­ranţele vii pentru clasarea în pri­mele şase!
(N.r. – Despre problemele medicale din lot) În primul rând, sunt mulţumit că nu au mai apărut şi alte accidentări, pentru că înaintea meciului au acuzat probleme medicale Cărăruş, Lică şi Vladic, mi-a fost teamă pentru că, de la revenirea din cantonament, ne-am antrenat doar pe suprafaţă sintetică şi au început să apară dureri de tendoane, articulaţii sau spate (…)”, a spus Florin Maxim, conform site-ului clubului din Hunedoara.

Cum s-a descurcat în amicale
Corvinul Hunedoara a disputat primul meci amical al iernii contra ACS Mediaș, de care a trecut cu 2-0. Apoi, formația din Liga 2 a întâlnit o altă grupare din Liga 3, pe Gloria Bistrița Năsăud, pe care a învins-o cu același scor, 2-0.
Înainte de duelul cu SCM Zalău, Corvinul a întâlnit Farul Constanța U18, de care a trecut la limită, scor 1-0, și Progresul Spartac, pe care a învins-o cu 3-1, dar a remizt cu LPS HD Clinceni, scor 3-3.
Corvinul Hunedoara se află pe locul 8 în Liga 2, cu 25 de puncte, la numai un punct de locurile 6 și 7, FC Voluntari și Campionii FC Argeș, iar de locurile 4 și 5, ACSM Reșița și CS Afumați, o despart două puncte.
FCU Craiova, următoarea ei adver­sară, se situează pe locul 10, cu 23 de puncte.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura