Copile terorizate de cel care ar fi trebuit să le fie tată
O mamă din Uricani a cerut protecție politiștilor și autorităților judiciare din Valea Jiului, după ce a fost terorizată constant de fostul concubin. Bărbatul nu doar că o amenința pe femeie cu moartea, dar le abuza și pe fetițele acesteia.
A fugit
Minorele erau amenințate cu bătaia, cu izgonirea din locuință ori că vor fi obligate să se prostitueze pentru el. Procurorii au cerut instanței din Petroșani emiterea unui ordin de protecție împotriva abuzatorului. ”În data de 04.02.2025, deoarece nu a mai suportat abuzurile şi ameninţările, femeia, împreună cu cele 3 minore de 14 ani, de 11 ani şi de 3 ani, pe fondul unui conflict verbal cu mama pârâtului, cu care locuia în casa pârâtului, profitând de absența pârâtului care se afla în cursă, fiind șofer de TIR, a solicitat sprijinul familiei și a fugit din locuinţa concubinului din sat Ohaba, revenind în locuinţa familiei sale din localitatea Uricani.
În timp ce se afla pe drumul înspre Uricani, hunedoreanca a fost amenințată telefonic, în mod repetat, de către fostul său concubin. În faţa instanţei, reclamanta a declarat că a reluat relaţia de concubinaj cu bărbatul la solicitarea fiicelor sale minore şi pentru a fi alături de acestea, dar nu a mai putut trăi cu ameninţările lui, care îi spunea:” până dimineaţa eşti topită în acid şi nu va ştii nimeni de tine”, inclusiv pe minore le ameninţa că dacă îndrăznesc să plece cu mamalor sau să asculte de ea şi ele vor urma mamei lor, le va omorî sau le va trimite la produs să îi facă rost de bani”, se reține din dosar.
Suficient
Fetițele i-au spus judecătorului că dacă vor fi duse cu forța în casa agresorului vor fugi sau chiar se sinucid. Instanța a considerat că se impune luarea unor măsuri, pe o perioadă provizorie, pentru a asigura femeii și fetelor ei liniştea necesară. ”Luarea măsurilor de protecție pentru o perioadă de 6 luni este suficientă pentru a-l disciplina pe pârât şi pentru a-i atrage atenţia asupra necesității adoptării unui comportament normal şi rezonabil, lipsit de violenţe psihologice, de agresiuni verbale şi fizice faţă de reclamantă, dar și pentru a-l determina pe agresor să conștientizeze că trebuie să respecte drepturile fundamentale ale victimei, inclusiv dreptul la integritate fizică şi psihică”, se arată în soluția Judecătoriei Petroșani. (M. Gânju).