Controale mai dese pentru respectarea măsurilor sanitare

Potrivit Prefecturii Hunedoara, verificările efectuate de autorităţi au fost intensificate pentru prevenirea răspân­dirii virusului SARS-COV 2 care provoacă boala Covid-19.
Astfel, peste 287 poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi repre­zentanţi ai ministerelor Muncii, Sănătăţii şi Transporturilor au făcut verificări pe tot teritoriul judeţului, iar din cele 700 de persoane verificate, 147 nu au respectat măsurile de protecţie şi au fost sancţionate contravenţional cu suma totală de 11.500 lei.
A crescut şi numărul controalelor efectuate în mijloacele de transport public în comun, 108 autobuze şi microbuze fiind verificate de efectivele angrenate în aceste acţiuni. Valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate în judeţul Hunedoara doar în ziua de miercuri a fost de 23.800 lei, inclusiv pentru persoane fizice care au organizat activităţi în spaţiul public sau privat pentru care au fost instituite interdicţii sau restricţii (7.500 lei).
„Un număr de 123 de restaurante, terase sau locaţii de tip fast food au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse de autorităţi. Autorităţile vor desfăşura permanent, în această perioadă, activităţi de verificare şi control, pentru a proteja cetăţenii şi pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus. (M.Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare