FlashPolitica si administratie

Conservatorii „mediteazã” la alianţa cu PSD

05 Conf de presa - PC  8385

Nicolle Ebner

Conservatorii hunedoreni au refuzat oferta liderilor PSD Hunedoara, de a face parte din echipa de coordonare a campaniei electorale şi au decis să stea deoparte, adică să nu se implice.

„Le mulţumesc, dar luăm o pauză”
„Eu le mulţumesc liderilor PSD că doresc să facem parte din echipa de campanie, le mulţumesc că îşi aduc aminte de noi, numai cu ocazia campaniilor electorale, dar colegii mei din organizaţiile locale au răspuns că sunt sătui de promisiuni, minciuni, de aroganţa dovedită de-a lungul acestui parteneriat, de lipsa de comunicare, şi doresc să facă o pauză, în care să nu se implice, în care să mediteze şi să reflecteze”, a declarat preşedintele filialei judeţene PC Hunedoara, Petru Mărginean. O decizie privind viitorul filialei judeţene va fi luată imediat după alegerile prezidenţiale, deoarece  termenul de „funcţionare” a alianţei PSD+PC expiră a doua zi după alegerea preşedintelui României.

Şi-au pierdut elanul
Secretarul general al PC, Codruţ Şereş, declară că, după ce PSD s-a văzut cu sacii plini, în căruţă, la alegerile parlamentare şi europarlamentare, nu şi-a mai respectat promisiunile asumate, fapt ce i-a determinat pe conservatorii hunedoreni să-şi piardă elanul şi încrederea în politică. „După aceste scrutinuri, avem probleme cu motivarea membrilor filialelor judeţene. Am venit aici tocmai pentru a încerca să repornesc motoarele din punct de vedere motivaţional, pentru politică. Cel mai mult, colegii din Hunedoara au fost deranjaţi de lipsa de comunicare şi de respect a social-democraţilor faţă de ei”, a declarat Şereş, menţionând că depinde de abilitatea liderilor PSD Hunedoara de a stabili o comunicare, astfel încât, rezultatul voturilor la alegerile prezidenţiale să nu fie viciat din cauza neînţelegerilor. „Hunedoara nu este singurul judeţ unde s-au înregistrat disfunţionalităţi în sânul alianţei”, a mai declarat secretarul general al PC, în timpul conferinţei de presă susţinute la Deva.

Decizia vine de la Bucureşti
Pentru a reface alianţa „demotivată”, în această lună, la Bucureşti, va avea loc o întâlnire a tuturor liderilor PSD şi PC din ţară. Liderii judeţelor în care există disfuncţionalităţi, vor avea discuţii individuale cu preşedinţii celor două partide, care vor încerca să le rezolve, astfel încât, toţi membrii alianţei să fie angrenaţi în dispozitivul de campanie. Pe cât posibil, conservatorii hunedoreni vor încerca să stea cât mai mult deoparte de PSD, însă, după cum se vede, decizia finală vine de la Bucureşti.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura