FlashPolitica si administratie

Conducerea SJU Deva face apel la oameni să nu mai vină la spital decât în cazuri de urgenţă

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva a anunţat, într-un comunicat de presă, că a dispus măsurile necesare pentru a monta, în regim de urgenţă, un al doilea cort pentru triajul pacienţilor care apelează la serviciile medicale oferite de Ambulatoriul de specialitate din cadrul unităţii. De asemenea, va fi suplimentat şi personalul medical.

Să meargă la medicul de familie
Decizia a fost luată urmare a aglomerării creată ieri dimineaţă, pentru a evita răspândirea infecţiilor cu SARS-CoV-2.
În acelaşi timp, medicii fac un apel către persoanele cu risc să nu se prezinte la spital DECÂT ÎN CONDIŢII DE URGENŢĂ! „Facem un nou apel la calm, la răbdare şi rugăm insistent populaţia să nu mai vină la spital decât în condiţii de urgenţă”, a transmis dr. Claudiu Antal, directorul medical al SJU Deva.
Dacă problemele de sănătate nu sunt urgente, pacienţii sunt rugaţi să contacteze medicul de familie pentru indicaţii şi tratament.
Pacienţii care se prezintă la triajul din faţa Ambulatoriului sunt rugaţi să poarte măşti, să păstreze o distanţă de minimum 1,5 metri faţă de celelalte persoane, să limiteze propagarea secreţiilor prin strănut şi să nu aibă contact direct (faţă în faţă) cu alte persoane.
„Persoanele cu risc, persoanele vârstnice, sunt cele mai expuse în această perioadă. Înainte de a-şi pune viaţa în pericol, să se gândească la copii, la nepoţi, să dea dovadă de înţelepciune şi să se protejeze, pentru că bunicii sunt vulnerabili în faţa acestui virus, acesta este adevărul. Să se gândească bine înainte de a face imprudenţa de a se expune!”, a mai spus dr. Claudiu Antal.
Accesul tuturor pacienţilor în secţiile SJU Deva se face numai după triajul epidemiologic pentru siguranţa acestora, a personalului medical şi pentru împiedicarea răspândirii virusului SARS-CoV-2. (A.Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura