Conducere nouă la UAMS Baia de Criş

Magdalena Şerban

După ce Călin Petru Marian a trecut de la şefia Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Baia la Criş, la cea a Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Hunedoara, locul său a fost luat de Diana Bulz (foto), de profesie economist.
Ca orice om care vine la cârma unei instituţii, Diana Bulz a cercetat deja noua locaţie, aşa că are conturate şi primele perspective. „Voi încerca să aduc nişte îmbunătăţiri la capitolul servicii oferite pacienţilor noştri. Acum, pentru că suntem în preajma sărbătorilor, le-am pregătit un meniu mai deosebit atât pentru Crăciun, cât şi pentru Anul Nou, pentru a simţi şi ei că este sărbătoare. Se vor face şi mici cadouri de Crăciun, cadouri ce vor consta în bomboane de pom, fructe şi ciocolată. Momentan, avem 44 de persoane internate, iar pe viitor, îmi doresc să mai facem reabilitări la o clădire din incinta unităţii, pentru a se mai crea astfel câteva locuri în plus. Avem printre ei şi cazuri grave, paralizaţi care necesită un tratament mai special. Cât priveşte procesul de dezvoltare şi modernizare, nu mă pot pronunţa până nu văd bugetul pentru anul 2013“, a spus noul manager al Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Vin banii pentru polivalenta din Petroşani

Zoltan Toth, directorul CSS Petroşani, face naveta între Petroşani şi Bucureşti, în aceste zile, pentru a perfecta obţinerea de sprijin

Asomarea, regula care nu poate trece de tradiţie

Nici un porc din gospodăriile familiilor din Valea Jiului nu a fost sacrificat după metoda cerută de Europa.

Victorie omologată de FRF

Comisia de Disciplină a FRF a omologat, ieri, cu scorul de 3-0, rezultatul partidei dintre FC Hunedoara şi FCM Turda,

Închide