Condamnat la cinci de puşcărie pentru că şi-a abuzat sexual propria fiică

Copila a trăit un adevărat chin până când agre­sorul sexual, propriul tată, a fost dat în vileag şi arestat. Procurorii au aflat în timpul anchetei că fetiţa a fost abuzată repetat, dar şi bătută. Judecătorii l-au găsit vinovat pe in­di­vid şi l-au condamnat la închisoare cu executare.
Faptele de agresiune sexuală de care a fost acuzat bărbatul de 60 de ani, pensionar, din Petrila, au avut loc încă din primăvara acestui an. Acesta s-a despărţit de soţia lui, care a plecat în Italia, iar minora a rămas în grija sa printr-o hotărâre a instanţei de ju­decată. Odată descoperite monstruozităţile comise, individul a încercat să-şi justifice faptele spunând că a fost provocat de copilă.
Anchetatorii au aflat că suspectul şi-a agresat sexual fiica, o minoră în vârstă de 12 ani, de opt ori în decurs de câteva luni. A mai fost acuzat şi de lovirea sau alte violenţe şi condamnat în primă instanţă după ce şi-a recunoscut faptele.
”În cursul lunii aprilie 2020 a îmbrăţişat-o pe fiica sa minoră (…), ocazie cu care i-a pus mâinile pe sâni. În cursul lunii mai 2020 a sărutat-o pe organul genital pe fiica sa minoră, în cursul lunii mai 2020 a strâns-o de fese, iar în timp ce erau dezbrăcaţi s-a frecat cu penisul de corpul fiicei sale până a ejaculat. (…) În luna iunie 2020, pe la jumătatea lunii, în timp ce minora se afla în faţa calculatorului, inculpatul s-a apropiat de ea şi a încercat să-i introducă penisul în gură fiicei sale, însă aceasta a refuzat, a întors capul, moment în care tatăl acesteia s-a su­părat şi a ieşit din cameră”, se reţine în actul de sesizare.
Acestea sunt doar câteva dintre agresiu­nile sexuale la care ar fi fost supusă copila, care şi-a făcut curaj şi a povestit bunicii sale calvarul prin care trece. Fiind audiat, indi­vidul şi-a recunoscut faptele. Judecătoria Pe­troşani l-a condamnat pe agresor la pedeap­s­a de cinci ani de închisoare, pentru săvâr­şirea infracţiunii de agresiune sexuală. Sen­tinţa nu este definitivă şi a fost atacată de inculpat cu apel.
Copila a fost dată în îngrijire bunicilor, iar suspectul nu are voie să se mai apropie de ea o lungă perioadă de timp după ce con­dam­narea va deveni definitivă. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare