Concursuri peste concursuri la Sanatoriul din Geoagiu

Sorina Popa

Începe iar lupta pentru ocuparea postului de manager al Sanatoriului de pneumoftiziologie din Geoagiu. În perioada 13 septembrie-5 octombrie 2018 va avea loc examenul pentru şefia sanatoriului.

Sunt trei etape, verificarea condiţiilor necesare pentru participare la concurs, proba scrisă, care va fi susţinută în data de 19 septembrie şi susţinerea proiectului de management care va avea loc în 28 septembrie. Sunt cinci teme pentru proiectul de management puse la dispoziţia candidaţilor.
Până ieri, la ora 14 se puteau depune candidaturile. Singurul candidat este Agripina Cazan, care a mai încercat o dată să treacă de examenul respectiv, însă nu a obţinut cele 70 de puncte, minimul necesar pentru a lua testul. În prezent, la sanatoriul de la Geoagiu, după ce Dorel Bretean a demisionat de la conducerea acestuia, există un manager delegat, Letiţia Mihaela Pleşa Popescu.
Tot la Sanatoriul din Geoagiu va fi organizat concurs şi pentru posturile de director medical şi director financiar. Primul va avea loc în 24 şi 25 septembrie, iar celălalt în 26 şi 27 septembrie. Sanatoriul se află în subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara.

3 comentarii la „Concursuri peste concursuri la Sanatoriul din Geoagiu

  • 12 septembrie 2018 la 16:55
    Legătură permanentă

    Oare chiar nu înțelegeți ce se întâmplă, sau va faceți ca nu pricepuți? Concursurile sunt organizate de ochii lumii! Putea doamna cu delegare de atribuții să se înscrie la concurs daca se simțea în stare. De 2 ani nu a reușit să înțeleagă nimic despre conducerea spitalului, stie doar sa urle să înțeleagă angajații cine-i șeful. Sau inginerii au privire inteligentă dar nu se pot exprima in scris. Dacă probele sunt orale cu siguranță se înscrie.

  • 12 septembrie 2018 la 17:42
    Legătură permanentă

    Inginerii nu au dreptul conform legii sa ocupe functia de manager de spital si cum nici delegare nu se poate la infinit…

  • 12 septembrie 2018 la 21:04
    Legătură permanentă

    Toate concursurile organizate de Consiliul Judetean si institutiile controlate de ei, sunt „cu dedicatie” pt. pilele cu dare de mana. Stiu si curcile ca de la aia cu matura pana la sefii din institutii, toti trebuie sa fie „recomandati” de cineva din partid sau din cercurile de interese care au pus stapanire pe tot si toate. Se prabusesc institutiile din cauza incometentei, prostiei, nesimtirii si lipsei de caracter a celor „alesi’ sa conduca, dar nu-i pasa nimanui, nici macar institutiilor responsabile in combaterea acestor fenomene.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.