Comunitatea din Veţel, invitată să-şi cunoască şansa la bani europeni

Magdalena Şerban

Măsurile finanţate prin Programul Na­ţional de Dezvoltare Rurală şi Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă vor fi prezentate, pe larg, astăzi, cu începere de la ora 10, la Căminul Cultural din Veţel. Reprezentanţii Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Hunedoara vor aduce în atenţia publicului interesat opor­tunităţile aferente domeniului agri­col, respectiv non-agricol, a căror benefi­ciari pot fi fermierii sau toţi aceia care vor să acceadă către dezvoltare şi moder­nizare pe palierele vizate.

Un tren ce nu trebuie pierdut
Potrivit programului de acţini, în cadrul întrunirii se vor dezbate mai multe pârghii de finanţare. De exemplu, Submăsura 6.2 – „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi nea­gricole în zone rurale” ce nu necesită cofi­nanţare, va fi la mare căutare de către cei care vor să facă paşi serioşi în sfera antre­prenoriatului. Semnifică un sprijin public nerambursabil de 50.000 de euro/proiect, cu excepţia activităţilor de producţie pentru care valoarea este de 70.000 euro/proiect. Submăsura 6.4 – „Sprijin pentru investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi nea­gri­cole”, oferă o susţinere ce ajunge la 200.000 de euro pentru un proiect, cu intensitate de 70 la sută sau de 90 la sută, fără niveluri intermediare. Regula generală va fi ca be­ne­ficiarul să vină de acasă cu un aport pro­priu de cel puţin 30 la sută din valoarea investiţiei. Prin excepţie, afacerile pe pro­ducţie vor avea o contribuţie proprie de minimum 10 procente. Submăsura 6.1 reprezintă un ajutor nerambursabil de ma­ximum 50.000 de euro, adresat instalării tinerilor fermieri, încurajându-se stabilirea acestora în mediul rural. Submăsura 6.3, Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, pune la bătaie pentru o perioadă de maxi­mum trei ani suma de 15.000 de euro, pro­centul de finanţare nerambursabilă fiind de 100 la sută. “Fondurile europene reprezintă unul dintre principalele motoare de dezvol­tare, iar comuna noastră are şansa de a le accesa, condiţia principală fiind determi­na­rea. Aşa că vă invităm să cunoaşteţi toate detaliile direct de la cei care îşi desfăşoară activitatea în acest segment, adică de la cei mai în măsură să ofere informaţii corecte şi la timp. Nu doar noi, ca şi administraţie pu­blică avem voie să batem la uşa Uniunii Euro­pene pentru a ne susţine proiectele investi­ţionale, ci orice membru al comuni­tăţii. Iar dezvoltarea şi modernizarea unei localităţi se fac printr-un efort comun şi unit. O eco­nomie macro să nu uităm că include şi o economie micro. Lucrurile mici fac lucruri mari. Vă aşteptăm să vă cunoaşteţi şansa la fonduri europene nerambursabile. Cum alţii au putut şi pot, o să reuşim şi noi ”, a fost îndemnul lansat de primarul din Veţel, Ioan Henţiu (foto).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Program pilot pus la cale de şefii DSP-urilor din Banat

Ieri, 21 iulie 2021, s-a sărbătorit Ziua Banatului, o zi importantă pentru noi toţi şi îndeosebi pentru Direcţiile de Să­nătate

Bibliotecarul Avram Iancu se întoarce la Balaton

Temerarul din Petroşani nu vrea să lase lucrurile neterminate şi va încerca, în august, să stabilească recordul mondial mult visat.

Spitalul din Hunedoara se eficientizează energetic

Adriana Năstase A fost dată undă verde pentru lucrările de eficientizare energetică a clădirii Spitalului municipal din Hunedoara. Con­tractul are

Închide